Tăceţi! Cearta amuţească… de Mihai Eminescu
Tăceţi! Cearta
amuţească…
de Mihai Eminescu
Tăceţi! Cearta
amuţească – E-o oră grea şi mare,
Aripile ei negre în
ceruri se întind,
Astfel lumea-amuţeşte
la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuţeşte,
vulcane când s-aprind;
Când prin a vieţii
visuri – oştiri de nori – apare
A morţii umbră slabă cu
coasa de argint
Tăceţi! Cum tace-n spaimă a Nordului
popor
Când evul asfinţeşte şi
dumnezeii mor.
Aduceţi-vă aminte
de-acele nalte poze
De frunţile-n lumină a
vechilor profeţi;
Pe un pustiu de piatră,
pe cer d-azur şi roze
Trecu un stâlp de
flăcări ce lumina măreţ
Şi-n fruntea unui popor
– pierdut în chin – e Moise,
Şi sufletul lui mare,
adânc şi îndrăzneţ,
Prevede că în sânul
pierdutului popor
E viitorul lumii ş-al
ei mântuitor.
El n-a văzut pământul
promisiunii divine,
Viaţa lui se stinse în
munţii slabi şi suri,
Corpul i-l
poartă-ntregul pustiu fără de fine,
O gintă-ntreagă poartă
a lui învăţături.
Ca înmormântată-n secole, cenuşa lui
rămâne,
Dar spiritu-i sfărmă
înalţii, vechii muri
De Iericho – şi-n
gându-i şi-n biblia lui scrisă
Viaţa-ntreagă mare unui
popor e-nchisă.
Astfel în noaptea
noastră pierdută şi amară,
Un glas de deşteptare
adânc a răsunat,
O stea a rupt puternic
eclipsa cea solară,
Un stâlp pin chinuire
un drum ne-a arătat,
O arpă de aramă cu
coarda temerară
Trezi-n sufletul nostru
simţire de bărbat:
Ca glasul Providenţei
din stinsele decade,
Astfel s-auzi glasu-ţi,
bătrâne Eliade!
O, limba lui! îmi pare
c-aud cum ea răsună
În aspra ei mânie,
zidind nor peste nor,
Din ştearsa,
ne-nţeleasa a istoriei ruină
A descifrat al ginţii
puternic viitor.
El trece peste timpuri
pe valuri cum furtuna,
Valuri cari în ceartă
se scutură şi mor.
Os magna sonaturum!
Idei c-ale lui Crist
În limba inspirată unui
evanghelist.
Inima lui cea mare menită
fu de soartă
Să nască-ntr-un timp
rece, căzut, degenerat,
Dacă în fundul negru,
adânc din marea moartă,
Cu-ape de plumb, cu
valuri greoaie-n a ei pat,
Vulcan puternic, care
cutremur în el poartă,
Cu razele-i de flăcări
ar fi acufundat,
Pân-ce deodată mândre,
gândirile-i irump
Pin undele greoaie, pin
apele de plumb.