Printre stânci de piatră seacă de Mihai Eminescu
Printre stânci de
piatră seacă
de Mihai Eminescu
Printre stânci de piatră
seacă,
Auzi plâns de cucuvai,
Ţipând noaptea tristu-i
vai!
Când în nouri se îneacă
Chipul lunii cel bălai.
Vraja trece peste lume,
Vraja… cântec amorţit,
Ca un vis îngălbenit,
Pe-a ei buze vineţi
spume,
Capu-i alb e ameţit.
Fuge, trece, fuge,
zboară,
Buza-i tremură spumând,
Ochii-i joacă
scânteind,
Sub nebuna ei cântare
Lumea doarme în descânt.
Este daina cea nebună,
Care cântă noaptea-n
crâng,
Pe când stelele se
sting,
Pe când frunzele-abia
sună,
Pe când apele-abia
plâng.
Vezi cum luna
îngheţată,
Dintr-al nourilor hău,
Trece ca şi visul greu
–
Sună-n noaptea
descântată
Cântul trist din ceasul
rău.
Şi bătrâna moarte
toarce
Gândul ei în nefinit:
Zilele din vine-ţi
stoarce
Şi când capu-ţi se
întoarce,
Bagi de seamă c-ai
trăit.