Palida Madonă de Mihai Eminescu


Palida Madonă
de Mihai Eminescu
                        Înconjoară cu-a lui braţ

                        Mijlocu-i subţire

                        Şi sărută nebunit

                        Sânii de zăpadă.



                        Este ea… amanta lui,

                        Dulce, blândă, pală,

                        El se uită-atunci la cer,

                        Ca un leu se scoală.



                        Când duşmanii sfarmă-n porţi

                        Şi pe muri se suie,

                        El respinge-nvingător

                        Neagra lor urdie.



                        Dar lovit în luptă grea

                        La pământ s-oboară;

                        Mai murmură încă lin

                        Numele-i şi moare.



                        Şi oraşu-eliberat

                        De inamice săbii

                        Slobozi oceanului

                        Cârduri de corăbii.



                        Printre crengi strălucesc

                        Pete de lumină,

                        Peste vârfuri cari cresc

                        Trece luna plină.



                        Şi sub arborul cel gros

                        Şi în umbra deasă

                        La mormântul marmoros

                        Doamna cea frumoasă,



                        Ţi se pare cum că vezi

                        Pe o veche icoană

                        Îmbrăcată prea frumos –

                        Palida madonă.