O călărire în zori de Mihai Eminescu
O călărire în
zori
de Mihai Eminescu
A nopţii gigantică
umbră uşoară,
Purtată de vânt,
Se-ncovoie tainic, se
leagănă, zboară
Din aripi bătând.
Roz-alb-auroră, cu
bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de
lacrimi tezaur
Pe-al florilor sân;
Răspânde suflarea
narciselor albe
Balsamu-i divin,
Şi Chloris din roze îşi
pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;
Iar râul suspină de
blânda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde
răsfrânge-n tăcere
Fantastic purpur;
Şi pasărea cântă
suspine-imitândă
Un cântec de-amor,
Ecou-i răspunde cu
vocea-i vuindă
La plânsu-i de dor.
Pe câmp se văd două
fiinţe uşoare
Săltânde pe-un cal,
Pe care le-ncinge de
flutură-n boare
Subţire voal;
Ca Eol, ce zboară prin
valuri şi ţipă,
Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de
spintecă-n pripă
Al negurii flor,
O dalbă fecioară adoarme
pe sânul
De-un june frumos,
Astfel cum dormită
oftarea, suspinul
În cântul duios;
Iar talia-i naltă,
gingaşă, subţire
Se mlădie-n vânt,
Şi negrele-i bucle
ondoală-n zefire,
Sclipesc fluturând.
I-adoarme pe sânu-i, se
leagănă-n braţe
În tandre visări;
Pe când ca profume pe
blânda ei faţă
Plutesc sărutări.
Iar aeru-n munte, în
vale vibrează
De tainici oftări;
Căci junele astfel din
pieptu-i oftează
În dalbe cântări:
„Ah! ascultă,
mândruliţă,
Drăguliţă,
Şoapta-mi blândă de amor,
Să-ţi cânt dulce, dulce
tainic,
Cântul jalnic
Ce-ţi cântam adeseori.
De-ai fi, dragă, zefir
dulce,
Care duce
Cu-al său murmur
frunze, flori,
Aş fi frunză, aş fi
floare,
Aş zburare
Pe-al tău sân gemând de
dor;
De-ai fi noapte, aş fi
lumină,
Blândă, lină,
Te-aş cuprinde c-un
suspin
Şi în nunta de iubire,
În unire,
Naşte-am zorii de
rubin;
De-aş fi, mândra,
râuşorul,
Care dorul
Şi-l confie câmpului,
Ţi-aş spăla c-o
sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai
sânului!”
Ca Eol, ce zboară prin
valuri şi ţipă,
Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de
spintecă-n pripă
Al negurii flor;
Vergina îl strânge
pe-amantu-i mai tare
La sânu-i de crin,
Şi faţa-şi ascunde l-a
lui sărutare
În păr ebenin.
Iar Eco îşi râde de
blândele plângeri,
De junii amanţi,
Şi râul repetă ca
cântul de îngeri
În repede danţ:
„De-aş fi, mândră,
râuşorul,
Care dorul
Şi-l confie câmpului,
Ti-aş spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai
sânului!”