Lacul de Mihai Eminescu

Lacul

de Mihai Eminescu

                        Lacul codrilor albastru

                        Nuferi galbeni îl încarcă;

                        Tresărind în cercuri albe

                        El cutremură o barcă.

                        Şi eu trec de-a lung de maluri,

                        Parc-ascult şi parc-aştept

                        Ea din trestii să răsară

                        Şi să-mi cadă lin pe piept;

                        Să sărim în luntrea mică,

                        Îngânaţi de glas de ape,

                        Şi să scap din mână cârma,

                        Şi lopeţile să-mi scape;

                        Să plutim cuprinşi de farmec

                        Sub lumina blândei lune –

                        Vântu-n trestii lin foşnească,

                        Undoioasa apă sune!

                        Dar nu vine… Singuratic

                        În zadar suspin şi sufăr

                        Lângă lacul cel albastru

                        Încărcat cu flori de nufăr.