La o artistă de Mihai Eminescu
La o artistă
de Mihai Eminescu
Credeam ieri că
steaua-ţi e-un suflet de înger
Ce tremură-n ceruri, un
cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o
luncă de laur
Cu-al cântului dar,
Iar tu, interpretă-a
cereştilor plângeri,
Credeam că eşti chipul
ce palida stelă
Aruncă pe-o frunte de undă rebelă,
Pe valul amar.
Dar astăzi poetul cu
inima-n ceruri,
Răpit d-a ta voce în
rai de misteruri,
Ş-aduce aminte că-n
cerul deschis
Văzut-a un geniu
cântând Reveria,
Pe-o arpă de aur, c-un
Ave Maria –
Şi-n tine revede
sublimul său vis.
Ca dulci gânduri de
poet.
Sau ca lira sfărâmată,
Ce răsgeme-ngrozitor,
Când o mână îngheţată
Rumpe coardele-n fior,
Astfel mâna-ţi tremurândă
Bate-un cântec mort şi
viu,
Ca furtuna descrescândă
Care muge a pustiu.
Eşti tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce eternă, nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Eşti fiinţa-armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin?
Ah, ca visul ce
se-mbină
Palid, lin. încetişor,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în
dor.