La Bucovina de Mihai Eminescu
La Bucovina
de Mihai Eminescu
N-oi uita vreodată,
dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic,
munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde
printre stânci înalte,
Apele lucinde-n dalbe
diamante
Peste câmpii-n zori.
Ale sorţii mele
plângeri şi surâse,
Îngânate-n cânturi,
îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin
gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură şi cu
dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ţi
geniile rele,
Care îmi descântă firul
vieţii mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să
cânt în lume,
Să-mi visez o soartă
mândră de-al meu nume
Şi de steaua mea.
Când pe bolta brună
tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu
un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând
răsunătoare
Cânt-a nopţii dulce,
mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca şi silful, ce
n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate,
şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre ea
îşi face cale,
Peste munţi cu codri,
peste deal şi vale
Mână al ei dor.
Mână doru-i tainic
colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte,
genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeauna când
gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri
de suspine,
Bucovina mea!