Glossă de Mihai Eminescu

Glossă

de Mihai Eminescu

                        Vreme trece, vreme vine,

                        Toate-s vechi şi nouă toate;

                        Ce e rău şi ce e bine

                        Tu te-ntreabă şi socoate;

                        Nu spera şi nu ai teamă,

                        Ce e val ca valul trece;

                        De te-ndeamnă, de te cheamă,

                        Tu rămâi la toate rece.

                        Multe trec pe dinainte,

                        În auz ne sună multe,

                        Cine ţine toate minte

                        Şi ar sta să le asculte?…

                        Tu aşează-te deoparte,

                        Regăsindu-te pe tine,

                        Când cu zgomote deşarte

                        Vreme trece, vreme vine.

                        Nici încline a ei limbă

                        Recea cumpăn-a gândirii

                        Înspre clipa ce se schimbă

                        Pentru masca fericirii,

                        Ce din moartea ei se naşte

                        Şi o clipă ţine poate;

                        Pentru cine o cunoaşte

                        Toate-s vechi şi nouă toate.

                        Privitor ca la teatru

                        Tu în lume să te-nchipui:

                        Joace unul şi pe patru,

                        Totuşi tu ghici-vei chipu-i,

                        Şi de plânge, de se ceartă,

                        Tu în colţ petreci în tine

                        Şi-nţelegi din a lor artă

                        Ce e rău şi ce e bine.

                        Viitorul şi trecutul

                        Sunt a filei două feţe,

                        Vede-n capăt începutul

                        Cine ştie să le-nveţe;

                        Tot ce-a fost ori o să fie

                        În prezent le-avem pe toate,

                        Dar de-a lor zădărnicie

                        Te întreabă şi socoate.

                        Căci aceloraşi mijloace

                        Se supun câte există,

                        Şi de mii de ani încoace

                        Lumea-i veselă şi tristă;

                        Alte măşti, aceeaşi piesă,

                        Alte guri, aceeaşi gamă,

                        Amăgit atât de-adese

                        Nu spera şi nu ai teamă.

                        Nu spera când vezi mişeii

                        La izbândă făcând punte,

                        Te-or întrece nătărăii,

                        De ai fi cu stea în frunte;

                        Teamă n-ai, căta-vor iarăşi

                        Între dânşii să se plece,

                        Nu te prinde lor tovarăş:

                        Ce e val, ca valul trece.

                        Cu un cântec de sirenă,

                        Lumea-ntinde lucii mreje;

                        Ca să schimbe-actorii-n scenă,

                        Te momeşte în vârteje;

                        Tu pe-alături te strecoară,

                        Nu băga nici chiar de seamă,

                        Din cărarea ta afară

                        De te-ndeamnă, de te cheamă.

                        De te-ating, să feri în laturi,

                        De hulesc, să taci din gură;

                        Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

                        Dacă ştii a lor măsură;

                        Zică toţi ce vor să zică,

                        Treacă-n lume cine-o trece;

                        Ca să nu-ndrăgeşti nimică,

                        Tu rămâi la toate rece.

                        Tu rămâi la toate rece,

                        De te-ndeamnă, de te cheamă;

                        Ce e val, ca valul trece,

                        Nu spera şi nu ai teamă;

                        Te întreabă şi socoate

                        Ce e rău şi ce e bine;

                        Toate-s vechi şi nouă toate:

                        Vreme trece, vreme vine.