Coborârea apelor de Mihai Eminescu

Coborârea apelor

de Mihai Eminescu

                        Din munţi bătrâni şi din păduri măreţe

                        Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,

                        Deprind pe rând oceanica lor limbă

                        Şi sunt în codri pustnici cântăreţe.

                        Spărgând prin stânci albia lor strâmbă,

                        Se legăn line şi fac valuri creţe.

                        În drumul lor ia firea mii de feţe –

                        Aceleaşi sunt, deşi mereu se schimbă.

                        Dar cu adâncul apei s-adânceşte

                        În glasul lor a sunetului scară.

                        Devine tristă – rânduri-rânduri creşte,

                        Până ce urnindu-se în marea-amară

                        – Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugeşte –

                        Al tinereţii dulce glas demult uitară.