Maria Tudor de Mihai Eminescu

Maria Tudor

de Mihai Eminescu

                        De ce cu ochii-ncremeniţi sub bolte

                        De marmură – tu-l priveşti cu spaimă crudă?

                        Pândeşti ca leii, fruntea ta asudă

                        Şi pumnu-ţi vrea mânia-i s-o dezvolte.

                        Secerătorul tău l-ai pus la trudă

                        Şi snopi de vieţi sunt a lui recolte;

                        Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte

                        Şi astăzi simţi că strângi la piept pe-o Iudă.

                        Te înalţă-n cer invidia vulgară

                        Căci ştii din lorzii junghiaţi a face

                        Lui Fabiano a măririi scară.

                        Tu eşti regină şi astfel îţi place.

                        Cine te vede, slab obraz de ceară,

                        Ştiind furtuna vieţii tale tace.