Cine-i? de Mihai Eminescu
Cine-i?
de Mihai Eminescu
Norul ţipă, dunii
latră,
Marea se zvârcole-n
veci,
Prin scheletele de
piatră,
Ce-n natura cea
maratră,
Stau bătrâne, slabe,
seci.
În castelul trist şi
mare,
Ce se nalţă rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu
poala-n mare
Şi cu fruntea-n cer
de-azur;
În castel izbind de
nouri,
Stă-n fereastra ca un
arc,
Într-a mării lungi
ecouri,
Faţa-n văl de gând şi
nouri –
Al serafilor monarc.
Un monarc cu faţa pală
Şi cu păr de-un aur
blond,
Iar în ochiu-i,
vagabond,
Vezi lumina matinală –
Stele-albastre fără
fund.
Cine-i îngerul pe
maluri,
Ce visează în castel,
Când al mării vis rebel
Sfarmă lumile-i de
valuri
De pământul eternel?
Cine-i zâna fără nume
Ce priveşte tot în
veci,
Printre stânci de
pietre seci,
Cum se scutură de spume
Ale mării unde reci?
Ea priveşte ca o lună
Dintr-un nor de piatră,
sur,
Ce-o întunecă-mprejur
Cerul norii îşi adună
Şi castelul l-înconjur.