Când iarăşi glasul de Mihai Eminescu

Când iarăşi glasul

de Mihai Eminescu

                        Când însuşi glasul gândurilor tace,

                        Mă-ngână cântul unei dulci evlavii –

                        Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?

                        Din neguri reci plutind te vei desface?

                        Puterea nopţii blând însenina-vei

                        Cu ochii mari şi purtători de pace?

                        Răsari din umbra vremilor încoace,

                        Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii!

                        Cobori încet… aproape, mai aproape,

                        Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,

                        A ta iubire c-un suspin arat-o,

                        Cu geana ta m-atinge pe pleoape,

                        Să simt fiorii strângerii în braţe –

                        Pe veci pierduto, vecinic adorato!