S-a stins viaţa falnicei Veneţii de Mihai Eminescu
S-a stins viaţa falnicei Veneţii
de Mihai Eminescu
S-a stins viaţa falnicei Veneţii,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreţii.
Okeanos se plânge pe canaluri…
El numai-n veci e-n floarea tinereţii,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,
Izbeşte-n ziduri vechi, sunând din valuri.
Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Marc sinistru miezul
nopţii bate.
Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rosteşte lin în clipe cadenţate
„Nu-nvie morţii – e-n zadar, copile”.