Balada Iancul Jiianul
Iancul Jiianul
Foicică trei gutui,
Trei gutui, trei alămâi,
Iancule, de unde vii?
– Ia, d-aci, de peste Jii!
– Iancule, ce-ai târguit?
– Dat-am aur şi argint
Pe vro cinci oca de plumb,
Să duc la băieţi în crâng;
Că băieţii, făr-de minte,
Risipesc la gloanţe multe,
Nu le stă nimeni-nainte
Şi nu ştiu trage la ţinte:
Că băieţii, cam zglobii,
Trag la naiba, prin pustii,
Nu ca mine, -n cărnuri vii!
Până vorba nu-mi sfârşea,
Iacătă-mi şi potera,
Bat-o Maica Precista!
Iar ceauşul poterii,
Slujitorul domniei,
De-l vedea,
Îi tot zicea:
– Iancule,
Jiianule,
Ado-ncoace povara,
C-o să-ţi vie greu cu ea
Şi dă-te de voia ta,
Să ne scapi de vro belea!
– Ba de voie nu m-oi da,
Nici povara nu mi-ţi lua,
Că mi-am dat bănuţi pe ea!
– Iancule, român turcit,
Ce te porţi aşa gătit,
Numa-n aur şi argint
Din creştet până-n pământ?
– De mă port aşa gătit,
Dumnezeu m-a dăruit!
– Iancule, român turcit,
Lasă-te de haiducit,
Lasă-ţi nebuniile,
Lasă-ţi haiduciile,
Să-ţi dau boieriile!
– Ba eu, zău, de m-oi lăsa:
Tu cu boieria ta,
Eu cu haiducia mea;
Că ce câştigi tu-ntr-o vară,
Eu câştig numa-ntr-o seară
Şi beau cu mândra-ntr-o toamnă!
M-a făcut maica voinic,
Să n-am frică de nimic;
M-a făcut maica fecior,
Să dau taichii ajutor:
Să mă ţiu pe la strimtori,
Pe la munţi, în trecători,
În drum, pe la negustori,
Când se-ntorc din Râureni
Cu punga cu gălbiori
Şi cu murgii sprinteori!
Şi cum sta
Şi cum vorbea,
Bine vorba nu-mi sfârşea,
Pinteni murgului că da,
Trei pistoale slobozea,
Nevăzut că se făcea
Şi gonea, măre, gonea,
Pân-la Olt că-mi ajungea,
Dincolo de Slatina;
Până-n malul Oltului,
La capătul podului.
– Foicică de lipan,
Măi podar,
Măi cârciumar,
Trage podul,
Să trec Oltul!
– L-oi trage
De mi-i da ortul!
– Măi podar,
Măi cârciumar,
Ai auzit d-un Jiian,
D-un puişor de oltean
Şi d-un hoţ de căpitan
Ce căzneşte pe podari,
Bea vin de la cârciumari,
Ia mieii de la ciobani
Şi pâinea de la brutari,
Bea, mănâncă, nu dă bani?
Că d-oi sta să tot plătesc,
Geaba că mai haiducesc!
Măi podar,
Măi cârciumar,
Trage podul,
Să trec Oltul,
C-aicea te calcă focul
Şi te prăpădesc cu totul.
Trage podul mai d-a drept,
Că-ţi trimet un plumb în piept,
Trage podul mai la vale,
Că-ţi trimet un plumb în şale!
Dar decât para la pod,
Mai bine cu murgu-not,
Că mi-e murgul nescăldat,
Astăzi l-am încălicat,
rec prin Olt ca pe uscat;
Că mi-e murgul scurt în gât,
Scurt în gât şi lung în trup,
Trec prin Olt de nu mă ud!
Foicică trei granate,
Trecu Oltul d-aia parte,
Ciocoi l-întreabă de carte,
El i-arată puşca-n spate
Şi din ochi dacă-l priveşte,
Pleacă şi mi-l spovedeşte:
– Floricică usturoi,
Usturoi în patru foi,
Bată-te crucea, ciocoi,
De te-oi prinde-n sat la noi,
Să-ţi dau măciuci, să te-moi!
Unde văz ciocoi pe drum,
Şi mi-l văz mai albăstrând,
Mă fac broască pe pământ,
Numai cât un pui de cuc
Şi iau puşca să-l împuşc,
Să-l lovesc unde mi-l doare,
La netezul părului,
Unde-i păs ciocoiului,
Unde-i greu voinicului,
În calea sufletului.
Frunzuliţă lemn uscat,
Aoleo, ciocoi bălţat,
Sunt trei ani de când te cat,
Sunt trei ani ş-o săptămână,
Pân’te-oi dobândi la mână,
Să-ţi iau pielea de pe cap,
Să-mi fac toc la măzărac,
Şi pielea de pe picioare,
Să-mi fac tocuri la pistoale!