Asta vreau, dragul meu de Mihai Eminescu
Asta vreau,
dragul meu
de Mihai Eminescu
– Iubeşti scumpa mea
frumoasă
Ghirlăndioara de-albe
flori,
Ce-ncunună graţioasă
Buclele-mi ce-n vânturi
zbor?
– Nu, nu! Nu, nu!
– Ce vrei dară, dragă,
tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?
– Ba nu, nu: cununa-n
laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:
Asta vreau,
Dragul meu!
– Iubeşti, dulce
drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând,
încetişor?
– Nu, nu! Nu, nu!
– Ce vrei dară, dragă,
tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre
flori?
– Ah! Când aurul suspină
În punguţa plină,
plină,
C-o cântare metalină!
Asta vreau,
Dragul meu!
– Iubeşti poate pe
Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin,
alene
Se preumblă surâzând?
– Nu, nu! Nu, nu!
– Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubeşti poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul
soare
Peste câmpul înflorind?
– Ah! Când aurul dulce
sună
În punguţa mea nebună
Nu-mi mai trebe alba
lună!
Asta vreau,
Dragul meu!
– Iubeşti patria-ţi
măreaţă
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei faţă
Se deseamnă-un viitor?
-Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei
popor?
Când în loc de glorii,
laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un
tezaur!
Asta vreau,
Dragul meu!