TESTAMENT ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Testament
în balada populară „Mioriţa”, motivul reprezintă un episod de un profund lirism, din care străbate ideea că omul este trecător, că ucigaşul este chiar soarta omenească. Versul „Şi de-a fi să mor* reflectă conştiinţa atotputerniciei destinului uman, seninătatea în faţa morţii. Dorinţa de a fi îngropat „Aici, pe-aproa- pe* sugerează că baciul hărăzit morţii reprezirită o ipostază â omului religios etern.
Testamentul haiducului din balada populară „Toma Alimoş”, este al unui om împlinit: „ce-am gînditl am izbândit*. Acesta are aceeaşi dorinţă de a fi îngropat în sînul naturii, ca şi ciobanul mioritic, fapt ce semnifică prelungirea vieţii în moarte. Prin testament, personajul transmite tovarăşilor să continuie lupta pentru împlinirea dreptăţii: „Apoi, mări, să te duci,/ Drumu-n codru să apuci/ Pin la paltinii trăsniţiJ Unde-s fraţii poposiţi”. Toma îşi pune nădejdea într- un tînăr prieten, care va fi capabil să-i continuie idealul de dreptate: „Fraţilor de vitejie,/ Tovarăşi de haiducie
Motivul testamentului din poezia cu acelaşi titlu de T. Arghezi semnifică treapta cea dintîi şi cea mai grea pe care o urcă poetul după un lung trecut de trudă şi suferinţă al generaţiilor care 1- au precedat. Testamentul reprezintă zestrea lăsată urmaşilor. Aceştia au datoria să pornească de aici şi să urce cît mai sus, să împrăştie definitiv întunericul în care şi-au dus existenţa urmaşii lor. Creatorul vrea să lase o urmă a trecerii sale prin veac, prin testament, el îşi dăruieşte opera viitoare generaţiilor de urmaşi: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ De-
141
cit un nume adunat pe-o carte.”
Nuvela „Moara cu noroc” de loan Slavici se deschide cu un „preambul gnomic”: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Rostit de un personaj cu experienţa şi înţelepciunea vieţii, ni se înfăţişează - la început - ca prevestire, dar, în final, constatăm că el joacă rol de cod moral, adică de testament. Acest testament e „vocea” moralistului Slavici. In plan filozofic, el duce cu gîndul la destinul care i-a fost hărăzit fiecărui om şi nimai acceptarea lui aduce ordine şi armonie în viaţa interioară.
Discursul Iui Ştefan cel Mare din „Apus de soare” de B. Şt Delavrancea e un adevărat testament istoric, rostit de domn pentru viitorime: „Ţineţi minte cuvintele lui. Ştefan, care v-a fost baci pînă la adinei bâtrîneţi... că Moldova n- a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu ea voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor”. Acest testament verbal dezvăluie ideea că istoria e făurită de popor.
In poezia „Legămînt” de G. Vieru, poetul îşi exprimă datoria sfîntă de a cinsti şi a cunoaşte opera marelui poet naţional M. Eminescu; el doreşte ca, după dispariţia sa, „cartea” să rămînă deschisă pentru ca urmaşii să-i continue efortul de cunoaştere şi să-l împlinească. Dacă urmaşii nu vor reuşi să înţeleagă sensurile adînci ale operei, poetul doreşte să i se aşeze cartea acestuia la căpătîi, pentru a-i simţi şi după moarte clocotul: »Iar de n-au s-auzâ dinşiii Al străvechii slove bucium,/ Aşezaţi-mi-o ca pernă,/ Gw toţi codrii ei în zbucium. ”
V. Romanciuc, în poezia sa „Marii bărbaţi”, comunică ideea că generaţiile mai tinere au datoria testamentară de a păstra şi ocroti lumina darnică a celor care „au ars” şi au generat-o. Concluzia - la care ajunge poetul e că nu există viitor fără trecut: „Azi noi zidim, noi ocrotim lumina/ Cu gîndul la acei ce vor veni,/ Cu inima aproape de bărbaţii/ Ce-au fost, ce sint, ce pururea vor fi...”
La N. Dabija, testamentul se identifică cu moştenirea spirituală: „Copiii mei, îşi toarce steaua firul -/ cu poezia nu aduni avere:/ vă las ca moştenire trandafirul,/ lumina lui de pace şi durere” („Ţestament”).
în balada populară „Mioriţa”, motivul reprezintă un episod de un profund lirism, din care străbate ideea că omul este trecător, că ucigaşul este chiar soarta omenească. Versul „Şi de-a fi să mor* reflectă conştiinţa atotputerniciei destinului uman, seninătatea în faţa morţii. Dorinţa de a fi îngropat „Aici, pe-aproa- pe* sugerează că baciul hărăzit morţii reprezirită o ipostază â omului religios etern.
Testamentul haiducului din balada populară „Toma Alimoş”, este al unui om împlinit: „ce-am gînditl am izbândit*. Acesta are aceeaşi dorinţă de a fi îngropat în sînul naturii, ca şi ciobanul mioritic, fapt ce semnifică prelungirea vieţii în moarte. Prin testament, personajul transmite tovarăşilor să continuie lupta pentru împlinirea dreptăţii: „Apoi, mări, să te duci,/ Drumu-n codru să apuci/ Pin la paltinii trăsniţiJ Unde-s fraţii poposiţi”. Toma îşi pune nădejdea într- un tînăr prieten, care va fi capabil să-i continuie idealul de dreptate: „Fraţilor de vitejie,/ Tovarăşi de haiducie
Motivul testamentului din poezia cu acelaşi titlu de T. Arghezi semnifică treapta cea dintîi şi cea mai grea pe care o urcă poetul după un lung trecut de trudă şi suferinţă al generaţiilor care 1- au precedat. Testamentul reprezintă zestrea lăsată urmaşilor. Aceştia au datoria să pornească de aici şi să urce cît mai sus, să împrăştie definitiv întunericul în care şi-au dus existenţa urmaşii lor. Creatorul vrea să lase o urmă a trecerii sale prin veac, prin testament, el îşi dăruieşte opera viitoare generaţiilor de urmaşi: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ De-
141
cit un nume adunat pe-o carte.”
Nuvela „Moara cu noroc” de loan Slavici se deschide cu un „preambul gnomic”: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Rostit de un personaj cu experienţa şi înţelepciunea vieţii, ni se înfăţişează - la început - ca prevestire, dar, în final, constatăm că el joacă rol de cod moral, adică de testament. Acest testament e „vocea” moralistului Slavici. In plan filozofic, el duce cu gîndul la destinul care i-a fost hărăzit fiecărui om şi nimai acceptarea lui aduce ordine şi armonie în viaţa interioară.
Discursul Iui Ştefan cel Mare din „Apus de soare” de B. Şt Delavrancea e un adevărat testament istoric, rostit de domn pentru viitorime: „Ţineţi minte cuvintele lui. Ştefan, care v-a fost baci pînă la adinei bâtrîneţi... că Moldova n- a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu ea voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor”. Acest testament verbal dezvăluie ideea că istoria e făurită de popor.
In poezia „Legămînt” de G. Vieru, poetul îşi exprimă datoria sfîntă de a cinsti şi a cunoaşte opera marelui poet naţional M. Eminescu; el doreşte ca, după dispariţia sa, „cartea” să rămînă deschisă pentru ca urmaşii să-i continue efortul de cunoaştere şi să-l împlinească. Dacă urmaşii nu vor reuşi să înţeleagă sensurile adînci ale operei, poetul doreşte să i se aşeze cartea acestuia la căpătîi, pentru a-i simţi şi după moarte clocotul: »Iar de n-au s-auzâ dinşiii Al străvechii slove bucium,/ Aşezaţi-mi-o ca pernă,/ Gw toţi codrii ei în zbucium. ”
V. Romanciuc, în poezia sa „Marii bărbaţi”, comunică ideea că generaţiile mai tinere au datoria testamentară de a păstra şi ocroti lumina darnică a celor care „au ars” şi au generat-o. Concluzia - la care ajunge poetul e că nu există viitor fără trecut: „Azi noi zidim, noi ocrotim lumina/ Cu gîndul la acei ce vor veni,/ Cu inima aproape de bărbaţii/ Ce-au fost, ce sint, ce pururea vor fi...”
La N. Dabija, testamentul se identifică cu moştenirea spirituală: „Copiii mei, îşi toarce steaua firul -/ cu poezia nu aduni avere:/ vă las ca moştenire trandafirul,/ lumina lui de pace şi durere” („Ţestament”).
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
