SAT ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Sat
Satul reprezintă şi o emblemă a specificului naţional reflectat în artă. Hu- muleştiul lui Ion Creangă apare ca un univers al armoniei în care oamenii sînt fericiţi: „...dragi-mi erau şezător ilet clăci- le, horile şi toate petrecerile din sat”.
, tn poezia lui Coşbuc, scenele bucolice conferă satului marca unei păci străvechi.
In „Amintiri din copilărie” de I. Creangă, fiecare dintre cele patru părţi ale operei începe cu evocarea satului natal - spaţiu minunat şi irepetabil. Pentru Nică, „boţul de humă”, satul e centrul universului, e matricea unde vede lumina zilei, unde personajul începe a învăţa alfabetul vieţii, unde revine după plecări.
La L. Blaga, în textul „Sufletul satului”, identificăm motivul prin ideea că vindecarea de răni lăuntrice e posibilă prin întoarcerea la vîrsta eternă a satului: nEu cred că veşnicia s-a născut la sat./ Aici orice gînd e mai încet, - şi inima-ţi zvîcneşte mai rarj ca şi cum nu ţi-ar bate în piept J ci în pămînt undeva”
In opera lui M. Sadoveanu, satul e o proiecţie în miniatură a Moldovei. Surprins în momente diferite, acesta are o umanitate specifică: ciobani în „Bal- tagul”, pădurari în „Venea o moară pe
Şiret”, vînători în „Ţara de dincolo de negură”, pescari în „Nada florilor” şi „împărăţia apelor”. Motivul comportă semnificaţia izolării de civilizaţia modernă.
Satul aşezat pe tipare arhaice, din romanul „Moromeţii” de M. Preda, intră într-un proces rapid de destrămare. Reluat şi în alte romane („Marele singuratic”, ^Delirul”), satul devine un fel de centru de observare a lumii şi sprijin prin profunzimea naraţiunii, centru de sprijin al Universului.
La O. Goga, satul semnifică spiritualitatea populară. In multe texte, satul poartă pecetea durerii seculare: „Sat.al meu, ce porţi în nume sunetele lacri- mei...*, iar alteori reprezintă sprijinul moral: „Mi-arfi azi casa-n rtnd cu toţi.../ Cum m-ar cinsti azi satul...”
Satele Ciutura, Căpriana, Valea Ră- zăşilor din opera lui I. Druţâ, sînt prezentate ca spaţii reale şi baladeşti.

Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră