OMUL COMUN ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Omul comun
In „Scrisoarea I” de M. Eminescu,
oamenii adaugă nimicniciei universale propria lor nimicnicie: incapabili să aspire la grandoarea geniului, îl vor coborî la micimea lor. Proiectaţi pe fundalul imens al Cosmosului (lumea „mare”), oamenii devin mărunţi şi lipsiţi de valoare: „Facem pe pâmîntul nostru muşuroaie de furnici”. Ideea nimicniciei e sugerată şi de imaginea succederii generaţiilor, în care oamenii sînt „muşte” care trăiesc o zi în comparaţie cu veşnicia: „Ne succedem generaţii şi ne credem
108
minunaţiRăutatea omului comun se naşte din incapacitatea de a înţelege geniul. Lumea măruntă a omului comun („nimicul mic”, cum îl numea G. Căli- nescu) este ridicolă din pricina luptei inutile a voinţelor individuale, dornice să se impună într-o viaţă dominată de soarta oarbă: „Ce-o sâ-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gîndesc?.../ Ca şi vîn- tu-n valuri trece peste traiul omenesc Uitînd că sînt supuşi prin destinul lor de rătăcitori pe pămînt, oamenii comuni alcătuiesc un tablou grotesc al ipocriziei şi nepăsării, în episodul de falsă solemnitate al înmormîntării savantului: „Iar deasupra tuturora va vorbi un mititel! Nu slâvindu-te pe tine...lu$truindu-$e pe el”. Incapabili să înţeleagă tragedia unei minţi colosale, zăgăzuite de timpul finit al vieţii, incapabili să ajungă la înălţimea geniului, semenii îl vor coborî la micimea lor răutăcioasă: „Astfel încăput pe mina a oricâriu, te va drege,/ Rele-orzice că sînt toate cîte nu vor înţelege... ”
Motivul este prezent în „Mistreţul cu coalţi de argint” de Şt. A Doinaş prin slujitorii ce reprezintă oamenii comuni, lipsiţi de genialitate şi ancoraţi în ţeluri mărunte. Aceştia nu au privilegiul de a „vedea” idealul omului superior, pe care îl privesc ca pe un Don Quijote vrednic de compătimire. In realitate, acestora le lipseşte măreţia şi tragismul prinţului, dar nu au capacitatea de a-şi da seama de aceasta.
In „Noapte de decemvrie” de A. Ma- cedonski» omul comun e reprezentat de drumeţul pocit care, spre a-şi atinge scopul, foloseşte ocolişurile şi vicleşugurile.
La T. Arghezi, teroarea morţii care îl urmăreşte pe omul comun se traduce în
coborîrea pînă în mineral („Eu sînt risipit prin spini şi bolovani”), omul neavînd vocaţia lui Iisus: „Am fugit de pe CruceJ Ia-mâ-n braţe şi ascude-mâ bine”.
In „Scrisoarea I” de M. Eminescu,
oamenii adaugă nimicniciei universale propria lor nimicnicie: incapabili să aspire la grandoarea geniului, îl vor coborî la micimea lor. Proiectaţi pe fundalul imens al Cosmosului (lumea „mare”), oamenii devin mărunţi şi lipsiţi de valoare: „Facem pe pâmîntul nostru muşuroaie de furnici”. Ideea nimicniciei e sugerată şi de imaginea succederii generaţiilor, în care oamenii sînt „muşte” care trăiesc o zi în comparaţie cu veşnicia: „Ne succedem generaţii şi ne credem
108
minunaţiRăutatea omului comun se naşte din incapacitatea de a înţelege geniul. Lumea măruntă a omului comun („nimicul mic”, cum îl numea G. Căli- nescu) este ridicolă din pricina luptei inutile a voinţelor individuale, dornice să se impună într-o viaţă dominată de soarta oarbă: „Ce-o sâ-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gîndesc?.../ Ca şi vîn- tu-n valuri trece peste traiul omenesc Uitînd că sînt supuşi prin destinul lor de rătăcitori pe pămînt, oamenii comuni alcătuiesc un tablou grotesc al ipocriziei şi nepăsării, în episodul de falsă solemnitate al înmormîntării savantului: „Iar deasupra tuturora va vorbi un mititel! Nu slâvindu-te pe tine...lu$truindu-$e pe el”. Incapabili să înţeleagă tragedia unei minţi colosale, zăgăzuite de timpul finit al vieţii, incapabili să ajungă la înălţimea geniului, semenii îl vor coborî la micimea lor răutăcioasă: „Astfel încăput pe mina a oricâriu, te va drege,/ Rele-orzice că sînt toate cîte nu vor înţelege... ”
Motivul este prezent în „Mistreţul cu coalţi de argint” de Şt. A Doinaş prin slujitorii ce reprezintă oamenii comuni, lipsiţi de genialitate şi ancoraţi în ţeluri mărunte. Aceştia nu au privilegiul de a „vedea” idealul omului superior, pe care îl privesc ca pe un Don Quijote vrednic de compătimire. In realitate, acestora le lipseşte măreţia şi tragismul prinţului, dar nu au capacitatea de a-şi da seama de aceasta.
In „Noapte de decemvrie” de A. Ma- cedonski» omul comun e reprezentat de drumeţul pocit care, spre a-şi atinge scopul, foloseşte ocolişurile şi vicleşugurile.
La T. Arghezi, teroarea morţii care îl urmăreşte pe omul comun se traduce în
coborîrea pînă în mineral („Eu sînt risipit prin spini şi bolovani”), omul neavînd vocaţia lui Iisus: „Am fugit de pe CruceJ Ia-mâ-n braţe şi ascude-mâ bine”.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
