OGLINDA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Oglindă
Poartă magică între realitate şi iluzie, oglinda este şi o replică a realităţii, un semn al unui eu ce vrea să-şi privească cu certitudine adevărata esenţă. în credinţele româneşti, oglinda face să apară oameni care încă nu există sau reflectă acţiuni viitoare. Se crede că oglinda poate schimba chipul fiinţei inocente şi de aceea copii nu sînt lăsaţi să privească în ea. De asemenea, se spune că oglinda poate reţine sufletul sau forţa vitală a celui ce se reflectă în ea, de aceea, la moartea cuiva, oglinda se acoperă, ca sufletul să nu fie înlănţuit în camera mortuară, ci să poată lesne trece în Lumea de Dincolo. In iconografia apuseană, semnificaţia oglinzii este contradictorie. Ea este atributul cunoaşterii de sine (adevărul, înţelepciunea, prudenţa), întrucît Domnul s-a oglindit şi s-a răsfrînt în Fecioara Maria prin chipul lui Iisus, dar şi al viciilor (desfătarea, înfumurarea, vanitatea).
Motivul oglinzii apare în mai multe opere eminesciene. în nuvela „Avatarii Faraonului Tlâ”, personajul titular îşi vede în apele oglinzii toate întrupările viitoare, secvenţe din vieţile pe care urmează să le aibă. Simbol al regăsirii
şi element simbolic al atitudinii narcisiste, oglinda devine, pentru Eminescu» un simbol al dublării: nŞi Narcis, vâztn- du şi faţa în oglinda sa, izvorul,/ Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul”. Reflectînd un univers asemănător celui real, fără a se identifica lui, oglinda este şi un simbol al morţii, în sensul că dincolo de viaţă începe o reflectare a vieţii, în care sînt alte dimensiuni decît cele cunoscute.
In viziunea lui Eliade, lumea morţilor este reprezentată prin săli de bal, împodobite cu oglinzi imense. Oglindă răzvrătită, marea, în viziunea lui Şt. A. Doinaş, este uriaşa lentilă prin cajre Dumnezeu priveşte lumea.
Motivul este revelator pentru formula lirismului coşbucian. In textul „La oglindă”, impersonalitatea oglinzii, fidelitatea „suratei iubitoare”, reproduc- tivă şi neproblematică, reflectarea atît de „reală” sînt contrazise însă de intangity- litatea imaginii, de fuga materiei, a certitudinii chipului răsfrînt: „Nu-i al meu, al meu e oare?”.
Poartă magică între realitate şi iluzie, oglinda este şi o replică a realităţii, un semn al unui eu ce vrea să-şi privească cu certitudine adevărata esenţă. în credinţele româneşti, oglinda face să apară oameni care încă nu există sau reflectă acţiuni viitoare. Se crede că oglinda poate schimba chipul fiinţei inocente şi de aceea copii nu sînt lăsaţi să privească în ea. De asemenea, se spune că oglinda poate reţine sufletul sau forţa vitală a celui ce se reflectă în ea, de aceea, la moartea cuiva, oglinda se acoperă, ca sufletul să nu fie înlănţuit în camera mortuară, ci să poată lesne trece în Lumea de Dincolo. In iconografia apuseană, semnificaţia oglinzii este contradictorie. Ea este atributul cunoaşterii de sine (adevărul, înţelepciunea, prudenţa), întrucît Domnul s-a oglindit şi s-a răsfrînt în Fecioara Maria prin chipul lui Iisus, dar şi al viciilor (desfătarea, înfumurarea, vanitatea).
Motivul oglinzii apare în mai multe opere eminesciene. în nuvela „Avatarii Faraonului Tlâ”, personajul titular îşi vede în apele oglinzii toate întrupările viitoare, secvenţe din vieţile pe care urmează să le aibă. Simbol al regăsirii
şi element simbolic al atitudinii narcisiste, oglinda devine, pentru Eminescu» un simbol al dublării: nŞi Narcis, vâztn- du şi faţa în oglinda sa, izvorul,/ Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul”. Reflectînd un univers asemănător celui real, fără a se identifica lui, oglinda este şi un simbol al morţii, în sensul că dincolo de viaţă începe o reflectare a vieţii, în care sînt alte dimensiuni decît cele cunoscute.
In viziunea lui Eliade, lumea morţilor este reprezentată prin săli de bal, împodobite cu oglinzi imense. Oglindă răzvrătită, marea, în viziunea lui Şt. A. Doinaş, este uriaşa lentilă prin cajre Dumnezeu priveşte lumea.
Motivul este revelator pentru formula lirismului coşbucian. In textul „La oglindă”, impersonalitatea oglinzii, fidelitatea „suratei iubitoare”, reproduc- tivă şi neproblematică, reflectarea atît de „reală” sînt contrazise însă de intangity- litatea imaginii, de fuga materiei, a certitudinii chipului răsfrînt: „Nu-i al meu, al meu e oare?”.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
