LUT GLINA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Lut
Este simbolul materiei informe. Lutul reprezintă, cu adevărat, o schemă a materialismului profund, în care forma e înlăturată, ştearsă, desfiinţată. Crearea din ţărînă şi lut a lui Adam şi Eva aminteşte de mitologia Egiptului antic, potrivit căreia zeul Hnum a modelat toate
fiinţele pe roata olarului.
în poemul „Luceafărul” de M. Emi- nescu, Cătălina, incapabilă să ajungă în lumea Luceafărului, se va transforma, în viziunea poetului, în „chip de lut”, alunecînd spre uman. Ea este oprită de „lutul” care precumpăneşte în alcătuirea omului obişnuit, căutîndu-şi un alt „chip de lut”, care să-i semene; împreună, vor reface tot o unitate, dar la nivelul teluricului.
La L. Blaga, în textul „Daţi-mi un trup, voi munţilor”, motivul sugerează soarta pămîntească a omului incapabil să cunoască nemărginirea Universului: „Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,/ şi totuşi/ flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,/ căci lutul tău slab/ mi-e prea strimt pentru straşnicul suflet/ ce-l port.” în textul „Călugărul bătrîn îmi şopteşte din prag”, motivul semnifică opacitatea vieţii terestre: „Azi tac aici, şi golul mormîntului/ îmi sună în urechi ca o talangâ de lut”. Acelaşi autor reia motivul şi în alt text al său, aici avînd conotaţia de cadru natural în care se reîntoarce fiinţa pămînteană: „Coboa- râ-n lut părinţii, rînd pe rîndj în timp ce-n noi mai cresc grădinile./ Ei vor să fie rădăcinile,/ Prin cari ne prelungim pe sub pâmînt” („Părinţii”).
în „Poeme cu îngeri” de V. Voicu- lescu, sufletul este sfîşiat între condiţia umană („lutul ce ne mânîncă”) şi „cerul străin”, care nu-i primeşte căutarea.
Motivul apare şi în romanul „Moro- meţii” de M. Preda. Statueta de lut ars care reprezintă chipul lui Ilie Moromete şi care stătea „însingurată” pe poliţa fierăriei simbolizează înstrăinarea existenţială a personajului.
90
In scena sărutării pămîntului din romanul „Ion” de L. Rebreanu, Jutul negru* semnifică latura terestră a omului, care nu a lăsat personajul sa se elibereze de patima pămîntului: „Se opri în mijlocul delniţei. Lutul negru, lipicios, îi ţintu- ia picioarele, îngreunîndu-le, atrăgîndu-l ca braţul unei iubite pătimaşe...Mîinile îi râmaseră unse cu lutul lipicios, ca nişte mânuşi în doliu...” Astfel, doliu se dovedeşte pămlntul pentru Ion.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
Este simbolul materiei informe. Lutul reprezintă, cu adevărat, o schemă a materialismului profund, în care forma e înlăturată, ştearsă, desfiinţată. Crearea din ţărînă şi lut a lui Adam şi Eva aminteşte de mitologia Egiptului antic, potrivit căreia zeul Hnum a modelat toate
fiinţele pe roata olarului.
în poemul „Luceafărul” de M. Emi- nescu, Cătălina, incapabilă să ajungă în lumea Luceafărului, se va transforma, în viziunea poetului, în „chip de lut”, alunecînd spre uman. Ea este oprită de „lutul” care precumpăneşte în alcătuirea omului obişnuit, căutîndu-şi un alt „chip de lut”, care să-i semene; împreună, vor reface tot o unitate, dar la nivelul teluricului.
La L. Blaga, în textul „Daţi-mi un trup, voi munţilor”, motivul sugerează soarta pămîntească a omului incapabil să cunoască nemărginirea Universului: „Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,/ şi totuşi/ flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,/ căci lutul tău slab/ mi-e prea strimt pentru straşnicul suflet/ ce-l port.” în textul „Călugărul bătrîn îmi şopteşte din prag”, motivul semnifică opacitatea vieţii terestre: „Azi tac aici, şi golul mormîntului/ îmi sună în urechi ca o talangâ de lut”. Acelaşi autor reia motivul şi în alt text al său, aici avînd conotaţia de cadru natural în care se reîntoarce fiinţa pămînteană: „Coboa- râ-n lut părinţii, rînd pe rîndj în timp ce-n noi mai cresc grădinile./ Ei vor să fie rădăcinile,/ Prin cari ne prelungim pe sub pâmînt” („Părinţii”).
în „Poeme cu îngeri” de V. Voicu- lescu, sufletul este sfîşiat între condiţia umană („lutul ce ne mânîncă”) şi „cerul străin”, care nu-i primeşte căutarea.
Motivul apare şi în romanul „Moro- meţii” de M. Preda. Statueta de lut ars care reprezintă chipul lui Ilie Moromete şi care stătea „însingurată” pe poliţa fierăriei simbolizează înstrăinarea existenţială a personajului.
90
In scena sărutării pămîntului din romanul „Ion” de L. Rebreanu, Jutul negru* semnifică latura terestră a omului, care nu a lăsat personajul sa se elibereze de patima pămîntului: „Se opri în mijlocul delniţei. Lutul negru, lipicios, îi ţintu- ia picioarele, îngreunîndu-le, atrăgîndu-l ca braţul unei iubite pătimaşe...Mîinile îi râmaseră unse cu lutul lipicios, ca nişte mânuşi în doliu...” Astfel, doliu se dovedeşte pămlntul pentru Ion.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră