LAC ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Lac
Simbolizează ochiul pămîntului prin care locuitorii lumii subterane pot să privească oamenii, dobitoacele, plantele etc. în depresiunea Fayum, în Egipt, se întinde un lac imens. Teologii egipteni vedeau într-însul 6 licărire la suprafaţă a Oceanului primordial, urmă a tuturor zeilor, dătător de viaţă oamenilor, garanţie a existenţei. Lacuri artificiale au fost săpate în apropierea templelor, în apele lor, preoţii îşi făceau abluţiuni rituale. Pentru gali, lacurile erau zeităţi sau locuinţele zeilor. Ei aruncau în apele lor daruri din aur şi argint, precum şi trofeele victoriilor lor. Lacurile sînt considerate nişte palate subterane, de unde răsar zîne, vrăjitoare, nimfe şi sirene, dar care-i atrag, de asemenea, pe oameni spre moarte. Ele iau atunci semnificaţia înfricoşătoare a raiurilor iluzorii, simbolizează plăsmuirile imaginaţiei exaltate; aceasta, în sens trivial, înseamnă „a că' dea în lac”.
în poezia „Lacul” de M. Eminescu, iubita e aşteptată pe malul lacului - simbol al fecundităţii, apa fiind, după Thales, începutul tuturor începuturilor: „Şi eu trec de-a lung de malurij Parcă-ascult şi parcâ-aştept/ Ea din trestii să răsară/ Şi să-mi cadă lin pe piept”. La acelaşi poet, lacul reflectă singurătatea fiinţei: „Iată lacul luna plină,/ Poleindu-l îl străbate;/ El, aprins de-a ei lumină,/ Simte-a lui singurătate. („Lasă-ţi lumea...”). In general, pentru romantici, lacul ca oglindă a cerului reprezintă un reflex al infinitu83
lui şi al morţii, precum şi un loc de regăsire a eternului efemer. Apele împietrite sau „tresărind din ceruri” sînt simbolul dualităţii viaţă-moarte.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
Simbolizează ochiul pămîntului prin care locuitorii lumii subterane pot să privească oamenii, dobitoacele, plantele etc. în depresiunea Fayum, în Egipt, se întinde un lac imens. Teologii egipteni vedeau într-însul 6 licărire la suprafaţă a Oceanului primordial, urmă a tuturor zeilor, dătător de viaţă oamenilor, garanţie a existenţei. Lacuri artificiale au fost săpate în apropierea templelor, în apele lor, preoţii îşi făceau abluţiuni rituale. Pentru gali, lacurile erau zeităţi sau locuinţele zeilor. Ei aruncau în apele lor daruri din aur şi argint, precum şi trofeele victoriilor lor. Lacurile sînt considerate nişte palate subterane, de unde răsar zîne, vrăjitoare, nimfe şi sirene, dar care-i atrag, de asemenea, pe oameni spre moarte. Ele iau atunci semnificaţia înfricoşătoare a raiurilor iluzorii, simbolizează plăsmuirile imaginaţiei exaltate; aceasta, în sens trivial, înseamnă „a că' dea în lac”.
în poezia „Lacul” de M. Eminescu, iubita e aşteptată pe malul lacului - simbol al fecundităţii, apa fiind, după Thales, începutul tuturor începuturilor: „Şi eu trec de-a lung de malurij Parcă-ascult şi parcâ-aştept/ Ea din trestii să răsară/ Şi să-mi cadă lin pe piept”. La acelaşi poet, lacul reflectă singurătatea fiinţei: „Iată lacul luna plină,/ Poleindu-l îl străbate;/ El, aprins de-a ei lumină,/ Simte-a lui singurătate. („Lasă-ţi lumea...”). In general, pentru romantici, lacul ca oglindă a cerului reprezintă un reflex al infinitu83
lui şi al morţii, precum şi un loc de regăsire a eternului efemer. Apele împietrite sau „tresărind din ceruri” sînt simbolul dualităţii viaţă-moarte.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră