LACRIMA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Lacrimă
Picătură care moare evaporîndu-se, după ce a adus o mărturie, simbol al durerii şi al intercesiunii. Adesea este comparată cu mărgăritarul sau cu picăturile de chihlimbar. Lacrimile, fiice ale Soarelui, s-au transformat în picături de chihlimbar. La azteci, lacrimile copiilor jertfiţi pentru a chema ploaia simbolizau picăturile de apă viitoare.
tn balada „Mioriţa”, moartea păstorului declanşează o emoţie devastatoare, exprimată prin imaginea „lacrimi de sînge”. Lacrimile oilor sugerează dorul şi durerea pierderii celui drag; amestecîn- du-se cu lacrimile Cosmosului, ele vor purifica drumul celui plecat în „marea călătorie” şi-l vor înfăţişa, curat şi luminat, lumii de dincolo. Determinativul „de sînge” sugerează o durere împietrită, dincolo de marginile suportabilului. Transformarea lichidului vital (sîngele) în lacrimi sugerează ideea că viaţa s-a topit, devenind plîns al deznădejdii. Motivul lacrimilor este reluat în portretul măicuţei îndurerate, care-şi caută fiul „din ochi lăcrimînd”. De data aceasta, lacrimile au un caracter sacru, amintind de lacrimile fecioarei Maria la mormîn- tul lui Iisus.
Cu totul alt sens are simbolul în „Monastirea Argeşului”. In locul în care se prăbuşeşte Manole, se face „o fîntînă linăj Cm apă puţină,/ Cu apă sărată,/ Cu lacrimi udată!”. Trecerea artistului prin lume este însemnată printr-o fîntînă
de lacrimi, semn al dramei teribile şi inepuizabile.
In basmul „Făt-Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu, lacrimile Ilenei se transformă în flori, subliniind aceiaşi sens al răsplătirii chinului îndurat.
Simbolul este reluat de O. Goga în poezia „Rugăciune”, poetul făcînd astfel aluzie la legea sublimării: „lacrimile mele” (microcosmosul), „jalea unei lumi” (macrocosmosul), la conceptul de corespondenţă între ele.
In volumul „Marea Trecere” de L. Blaga, lacrimile evocă durerea înăbuşită: „Dar cuvintele sînt lacrimile celor ce ar fi voit/ aşa de mult să plîngâ şi n-au putut”
Lacrima sugerează curgerea neîntreruptă a apei sufletului. Apa, lacrima şi rouă nu senzualizează doar natura, ci ne orientează spre plasma sensibilă a sufletului uman. Lacrima mamei, în contextul poeziei lui G. Vieru, are, evident, greutatea supremă: „O, mamă, care acum/ Nici propria mină Nu o mai poţi ridica/ Strălucitoare de lacrimi/ Ca ramura de chiciura iernii”; „Acest chip de zeu trist clar/ Lacrima! Acest greier de cleştar/ Lacrima...”
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
Picătură care moare evaporîndu-se, după ce a adus o mărturie, simbol al durerii şi al intercesiunii. Adesea este comparată cu mărgăritarul sau cu picăturile de chihlimbar. Lacrimile, fiice ale Soarelui, s-au transformat în picături de chihlimbar. La azteci, lacrimile copiilor jertfiţi pentru a chema ploaia simbolizau picăturile de apă viitoare.
tn balada „Mioriţa”, moartea păstorului declanşează o emoţie devastatoare, exprimată prin imaginea „lacrimi de sînge”. Lacrimile oilor sugerează dorul şi durerea pierderii celui drag; amestecîn- du-se cu lacrimile Cosmosului, ele vor purifica drumul celui plecat în „marea călătorie” şi-l vor înfăţişa, curat şi luminat, lumii de dincolo. Determinativul „de sînge” sugerează o durere împietrită, dincolo de marginile suportabilului. Transformarea lichidului vital (sîngele) în lacrimi sugerează ideea că viaţa s-a topit, devenind plîns al deznădejdii. Motivul lacrimilor este reluat în portretul măicuţei îndurerate, care-şi caută fiul „din ochi lăcrimînd”. De data aceasta, lacrimile au un caracter sacru, amintind de lacrimile fecioarei Maria la mormîn- tul lui Iisus.
Cu totul alt sens are simbolul în „Monastirea Argeşului”. In locul în care se prăbuşeşte Manole, se face „o fîntînă linăj Cm apă puţină,/ Cu apă sărată,/ Cu lacrimi udată!”. Trecerea artistului prin lume este însemnată printr-o fîntînă
de lacrimi, semn al dramei teribile şi inepuizabile.
In basmul „Făt-Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu, lacrimile Ilenei se transformă în flori, subliniind aceiaşi sens al răsplătirii chinului îndurat.
Simbolul este reluat de O. Goga în poezia „Rugăciune”, poetul făcînd astfel aluzie la legea sublimării: „lacrimile mele” (microcosmosul), „jalea unei lumi” (macrocosmosul), la conceptul de corespondenţă între ele.
In volumul „Marea Trecere” de L. Blaga, lacrimile evocă durerea înăbuşită: „Dar cuvintele sînt lacrimile celor ce ar fi voit/ aşa de mult să plîngâ şi n-au putut”
Lacrima sugerează curgerea neîntreruptă a apei sufletului. Apa, lacrima şi rouă nu senzualizează doar natura, ci ne orientează spre plasma sensibilă a sufletului uman. Lacrima mamei, în contextul poeziei lui G. Vieru, are, evident, greutatea supremă: „O, mamă, care acum/ Nici propria mină Nu o mai poţi ridica/ Strălucitoare de lacrimi/ Ca ramura de chiciura iernii”; „Acest chip de zeu trist clar/ Lacrima! Acest greier de cleştar/ Lacrima...”
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră