HORA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Dansul în cerc este inspirat de un simbolism cosmic: el imită hora planetelor în jurul soarelui, vîrtejul a tot ce se mişcă, dar şi căutarea lui Dumnezeu simbolizat de soare. Există o tehnică subtilă algoritmică a mişcărilor dansatorilor, care se comunică prin comportamentul lor. Prin dispunerea dansatorilor în cerc, prin mişcarea ritmică şi prin rolul ei de solidarizare emoţională, hora simbolizează o lume perfectă şi solară.
în poezia populară şi cea a lui V. Alec- sandri, hora reprezintă un simbol al împărtăşirii bucuriilor şi necazurilor, marcate în tradiţia horii româneşti prin strigături.
Act de comunicare emoţională, simbol al activităţii şi solidarităţii sociale, hora, dans frecvent la multe popoare, sugerează, prin distribuirea dansatorilor în cerc, un ritual de consolidare sau de regăsire a colectivităţii: "Treipaşi la stingă linişor / Şi alţi trei paşi la dreapta lor; / Se prind de mîini şi se desprind, / S-adună cerc şi iar se-ntind / Şi bat pă- mîntul tropotind / în tact uşor". Aceste
versuri coşbuciene din balada "Nunta Zamfirei" redau imaginea horei, suge- rînd perfecţiunea cercului desemnat de dansatori, armonia gestuală şi bucuria întîlnirii. Cercul pe care îl fac nuntaşii prinşi în horă semnifică comunitatea în care urmează să se încadreze mirii.
Tradiţia horelor de duminică are semnificaţii sociale, căci la horă se adună tot satul, se stabilesc ierarhiile, se formează opinii. Hora e scena pe care se fac publice întîmplările din timpul săptămînii. în romanul “Ion” de L. Rebreanu, hora reuneşte toate straturile sociale: aici Ion se luptă să-şi stabilească locul în lume, s-o cucerească pe Ana şi să-şi afirme personalitatea în faţa celorlalţi flăcăi, dar, tot aici, e stigmatizat de Vasile Baciu, care îi aminteşte că nu este decît un “sărăntoc". Hora este şi un element de compoziţie în acest roman: ea deschide şi încheie opera, avînd, de fiecare dată, o altă semnificaţie: în primul capitol, la acest moment important din viaţa satului, iau parte mai toate personajele antrenate în acţiune; în final, dansul sugerează ideea că, Timpul nepăsător acoperă totul: dacă unii s- au stins, alţii le-au luat locul. în context, hora devine un joc al vieţii şi al morţii, al patimilor şi pasiunilor omeneşti. Astfel, Ion nu joacă hora cu Florica lui Maxim Oprea, deşi jocul se făcea în bătătura casei lui, ci cu Ana lui Vasile Baciu.
în romanul “Ciuleandra" de acelaşi autor, hora devine un ritual secret pentru personajul — spectator, îl fascinează, îi declanşează complexele şi instinctele atavice.
T. Arghezi are un ciclu de poezii intitulat “Hore”. Aici, versurile scurte evocă rolul strigăturilor: "Am o minte, vai de mine, /Şi mă face de ruşine".
în nuvela “La ţigănci" de M. Eliade,
76
Gavrilescu este prins într-un dans al morţii, deoarece n-a ghicit, adică nu şi-a înţeles destinul şi posibilitatea ce i se ofe- reă de a transgresa timpul său limitat.
C. Petrescu asociază hora, în “Jocul ielelor”, cu un joc al ideilor care înlănţuie fiinţa, creînd obsesii sau nevroze.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
în poezia populară şi cea a lui V. Alec- sandri, hora reprezintă un simbol al împărtăşirii bucuriilor şi necazurilor, marcate în tradiţia horii româneşti prin strigături.
Act de comunicare emoţională, simbol al activităţii şi solidarităţii sociale, hora, dans frecvent la multe popoare, sugerează, prin distribuirea dansatorilor în cerc, un ritual de consolidare sau de regăsire a colectivităţii: "Treipaşi la stingă linişor / Şi alţi trei paşi la dreapta lor; / Se prind de mîini şi se desprind, / S-adună cerc şi iar se-ntind / Şi bat pă- mîntul tropotind / în tact uşor". Aceste
versuri coşbuciene din balada "Nunta Zamfirei" redau imaginea horei, suge- rînd perfecţiunea cercului desemnat de dansatori, armonia gestuală şi bucuria întîlnirii. Cercul pe care îl fac nuntaşii prinşi în horă semnifică comunitatea în care urmează să se încadreze mirii.
Tradiţia horelor de duminică are semnificaţii sociale, căci la horă se adună tot satul, se stabilesc ierarhiile, se formează opinii. Hora e scena pe care se fac publice întîmplările din timpul săptămînii. în romanul “Ion” de L. Rebreanu, hora reuneşte toate straturile sociale: aici Ion se luptă să-şi stabilească locul în lume, s-o cucerească pe Ana şi să-şi afirme personalitatea în faţa celorlalţi flăcăi, dar, tot aici, e stigmatizat de Vasile Baciu, care îi aminteşte că nu este decît un “sărăntoc". Hora este şi un element de compoziţie în acest roman: ea deschide şi încheie opera, avînd, de fiecare dată, o altă semnificaţie: în primul capitol, la acest moment important din viaţa satului, iau parte mai toate personajele antrenate în acţiune; în final, dansul sugerează ideea că, Timpul nepăsător acoperă totul: dacă unii s- au stins, alţii le-au luat locul. în context, hora devine un joc al vieţii şi al morţii, al patimilor şi pasiunilor omeneşti. Astfel, Ion nu joacă hora cu Florica lui Maxim Oprea, deşi jocul se făcea în bătătura casei lui, ci cu Ana lui Vasile Baciu.
în romanul “Ciuleandra" de acelaşi autor, hora devine un ritual secret pentru personajul — spectator, îl fascinează, îi declanşează complexele şi instinctele atavice.
T. Arghezi are un ciclu de poezii intitulat “Hore”. Aici, versurile scurte evocă rolul strigăturilor: "Am o minte, vai de mine, /Şi mă face de ruşine".
în nuvela “La ţigănci" de M. Eliade,
76
Gavrilescu este prins într-un dans al morţii, deoarece n-a ghicit, adică nu şi-a înţeles destinul şi posibilitatea ce i se ofe- reă de a transgresa timpul său limitat.
C. Petrescu asociază hora, în “Jocul ielelor”, cu un joc al ideilor care înlănţuie fiinţa, creînd obsesii sau nevroze.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră