DEMON ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
în mitologia grecă, demonii sunt fiinţe divine sau asemănătoare zeilor prin puterea pe care o deţin. Apoi cuvîntul a ajuns să desemneze zeii interiori şi, în sfîrşit, duhurile rele. Conform unei tradiţii, demonii erau sufletele morţilor, genii tutelare sau temute, intermediare între zeii nemuritori şi oamenii vii, dar muritori. Demonul simbolizează o iluminare superioară, care iese din ordinea normală a lucrurilor, permiţînd să se vadă mai departe şi mai sigur. Pentru creştinism, demonii sunt îngerii care şi-au trădat natura, dar care nu sunt răi nici prin origine, nici prin natură.
Caracter demonic, prin fărădelegile şi cruzimea ce o dovedeşte, poartă Alexandru Lăpuşneanul din nuvela cu acelaşi titlu de C. Negruzzi. Ca arhetip istoric, acesta este un tiran alcătuit din contraste
53
puternice, iar pe plan uman — un demon romantic şi un damnat ce se refugiază în postura distrugătorului: “Lăpuşneanul este un damnat osîndit de Providenţă să verse sînge şi să năzuie după mîntuire" (G. Călinescu). Lăpuşneanul-demonul are nevoie de o punere în scenă grandioasă pentru a-şi realiza răzbunarea ca o uniformă a erorii sale existenţiale, dar, refuzîndu-i-se mîntuirea prin pocăinţă, sfîrşitul lui atinge valorile tragicului.
în nuvela "Sărmanul Dionis” de M. Eminescu rabinul Ruben devine, prin metamorfoză, demon şi îl îndeamnă pe Dan să răsfoiască o carte magică.
Luceafărul din poemul eminescian cu acelaşi titlu este comparat cu un demon, respectîndu-se astfel sistemul antitetic pe care se sprijină opera: demonul, nemuritor ca şi îngerul, semnifică aici prăbuşirea vinovată într-un abis al seducţiei. Chiar îndrăgostita fată (care în primul vis îl văzuse ca pe “un înger"), ulterior îl percepe ca pe un demon, re- fuzînd cununile de stele promise de cel etern: "O, eşti frumos cum numa-n vis / Un demon se arată, / Dară pe calea ce-ai deschis / N-oimerge niciodată".
în drama “Meşterul Manole" de L. Blaga motivul ţine locul poruncii cereşti de înălţare a bisericii: "Lăuntric, un demon îmi stigă: Clădeşte! Pămîntul se-mpotriveşte şi-mi strigă: Jertfeşte!". Doctrina personajului Bogumil cu privire la demon este ilustrată prin ideea că echilibrul şi eternitatea Universului sunt determinate de cele două forţe la fel de puternice care-l compun: binele şi răul: "Şi dacă întru veşnicie bunul Dumnezeu şi Satanail sunt fraţi? ... Poate că unul slujeşte celuilalt".
în “Noapte de decemvrie” de A. Ma- cedonski, motivul sugerează demonia
chinurilor prin care trece emirulîn drumul spre "Mekka cerească”. Termenii "şarpe", "demon", ca o emanaţie a deşertului-iad, surprind făptura devorată de "pustie": "Şi foamea se face mai mare- mai mare, / Şi, zilnic, tot cerul s-aprinde mai tare.../ Bat tîmplele... — ochii sunt demoni cumpliţi. /Cutremure setea, ş-a foamei simţire/ E şarpe, ducîndu-şi a ei zvîrcolire / în pîntec, în sînge, în nervii-ndîrjiţi. ..—Bat tîmplele. — ochii sunt demoni cumpliţi"
în balada “Mistreţul cu colţi de argint" de Şt. A. Doinaş, mistreţul sugerează demonul: are loc atacul forţelor ostile eliberării sufletului.
Lică din "Moara cu noroc” de !. Slavici e un soi de demon dostoievskian, care, după ce a ucis primul om, l-a ucis şi pe al doilea. Antrenîndu-l şi pe Ghiţă în acest blestem, îl determină să încalce ordinea şi legea nescrisă a lumii: "Dar ce să fac dacă Dumnezeu nu mi-a dat gîndul cel bun în ceasul potrivit?"
Motivul este reluat de M. Sadoveanu în “Hanul Ancuţei”: sufletul personificat al hanului, care poate fi simţit la orele tîrzii ale nopţii, tresaltă şi se înfioară atunci cînd prin văzduh trece demonul, în interiorul hanului auzindu-se uşi trîn- tite de o mînă nevăzută. în povestirea “Iapa lui Vodă" de acelaşi autor, calul, înainte de a mînca tipsia cu jar, ţipă atunci cînd simte prezenţa demonului.
Caracter demonic, prin fărădelegile şi cruzimea ce o dovedeşte, poartă Alexandru Lăpuşneanul din nuvela cu acelaşi titlu de C. Negruzzi. Ca arhetip istoric, acesta este un tiran alcătuit din contraste
53
puternice, iar pe plan uman — un demon romantic şi un damnat ce se refugiază în postura distrugătorului: “Lăpuşneanul este un damnat osîndit de Providenţă să verse sînge şi să năzuie după mîntuire" (G. Călinescu). Lăpuşneanul-demonul are nevoie de o punere în scenă grandioasă pentru a-şi realiza răzbunarea ca o uniformă a erorii sale existenţiale, dar, refuzîndu-i-se mîntuirea prin pocăinţă, sfîrşitul lui atinge valorile tragicului.
în nuvela "Sărmanul Dionis” de M. Eminescu rabinul Ruben devine, prin metamorfoză, demon şi îl îndeamnă pe Dan să răsfoiască o carte magică.
Luceafărul din poemul eminescian cu acelaşi titlu este comparat cu un demon, respectîndu-se astfel sistemul antitetic pe care se sprijină opera: demonul, nemuritor ca şi îngerul, semnifică aici prăbuşirea vinovată într-un abis al seducţiei. Chiar îndrăgostita fată (care în primul vis îl văzuse ca pe “un înger"), ulterior îl percepe ca pe un demon, re- fuzînd cununile de stele promise de cel etern: "O, eşti frumos cum numa-n vis / Un demon se arată, / Dară pe calea ce-ai deschis / N-oimerge niciodată".
în drama “Meşterul Manole" de L. Blaga motivul ţine locul poruncii cereşti de înălţare a bisericii: "Lăuntric, un demon îmi stigă: Clădeşte! Pămîntul se-mpotriveşte şi-mi strigă: Jertfeşte!". Doctrina personajului Bogumil cu privire la demon este ilustrată prin ideea că echilibrul şi eternitatea Universului sunt determinate de cele două forţe la fel de puternice care-l compun: binele şi răul: "Şi dacă întru veşnicie bunul Dumnezeu şi Satanail sunt fraţi? ... Poate că unul slujeşte celuilalt".
în “Noapte de decemvrie” de A. Ma- cedonski, motivul sugerează demonia
chinurilor prin care trece emirulîn drumul spre "Mekka cerească”. Termenii "şarpe", "demon", ca o emanaţie a deşertului-iad, surprind făptura devorată de "pustie": "Şi foamea se face mai mare- mai mare, / Şi, zilnic, tot cerul s-aprinde mai tare.../ Bat tîmplele... — ochii sunt demoni cumpliţi. /Cutremure setea, ş-a foamei simţire/ E şarpe, ducîndu-şi a ei zvîrcolire / în pîntec, în sînge, în nervii-ndîrjiţi. ..—Bat tîmplele. — ochii sunt demoni cumpliţi"
în balada “Mistreţul cu colţi de argint" de Şt. A. Doinaş, mistreţul sugerează demonul: are loc atacul forţelor ostile eliberării sufletului.
Lică din "Moara cu noroc” de !. Slavici e un soi de demon dostoievskian, care, după ce a ucis primul om, l-a ucis şi pe al doilea. Antrenîndu-l şi pe Ghiţă în acest blestem, îl determină să încalce ordinea şi legea nescrisă a lumii: "Dar ce să fac dacă Dumnezeu nu mi-a dat gîndul cel bun în ceasul potrivit?"
Motivul este reluat de M. Sadoveanu în “Hanul Ancuţei”: sufletul personificat al hanului, care poate fi simţit la orele tîrzii ale nopţii, tresaltă şi se înfioară atunci cînd prin văzduh trece demonul, în interiorul hanului auzindu-se uşi trîn- tite de o mînă nevăzută. în povestirea “Iapa lui Vodă" de acelaşi autor, calul, înainte de a mînca tipsia cu jar, ţipă atunci cînd simte prezenţa demonului.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră