DASCAL ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Trezeşte interes ipostaza de dascăl în care apare Satana în nuvela eminesciană “Sărmanul Dionis". învăţător al călugărului şi furnizor de cărţi diabolice
pentru tînărul visător, diavolul capătă atributele simbolice de model, pentru că omul îi repetă destinul. în "Scrisoarea I” de M. Eminescu, bătrînul dascăl simbolizează filozoful (modelul acestuia a fost filozoful german Kant), a cărui minte preia funcţia "ochiului” selenar, devenind obiectivul panoramei trecutului şi viitorului, al începutului şi sfîrşitului vieţii. înfăţişarea hilară a dascălului (“haina roasă în coate", "halatul vechi", "bumbacul în urechi", “gîrbovit", "uscăţiv”, "de nimic") se află în antiteză cu atotputernicia spiritului său, care sprijină lumea şi vecia, precum micul Atlas Cerul. Surd la "cîntecul de sirenă" al lumii, el este ochiul creat "spre a cunoaşte", spre a ajunge la lumea Adevărului absolut şi etern, dincolo de uman, cu ajutorul numărului sacru: "Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr". în partea a treia a “Scrisorii", mintea dascălului "vede" "trecutul", adică Geneza. Personaj faustian, însetat de cunoaştere, el trăieşte tragedia minţii urişe, zăgăzuite de trecătorul şi neînsemnatul înveliş de lut. Stăpînind Universul prin deţinerea numărului sacru, bătrînul dascăl se întoarce (asemeni lui Hipe- rion) la timpul originar, cînd Nefiinţa visa, în adîncul repaosului etern, să-şi descopere sensul.
Octavian Goga aşază simbolul în spaţiul mitologizat al satului românesc. Pentru Goga, învăţătorul întrupează "seninătatea slovei din scriptură" (“Dăscăliţa”), este cărturarul care luminează lumea condamnată la sclavie, înţeleptul care ascultă şi alină durerile oropsiţilor de soartă.
Motivul este utilizat de M. Sadovea nu în nuvela “Domnu Trandafir". Chipul dascălului prezintă o figură emblem.il i( ,i,
52
ale cărei însuşiri îi conferă atributele unui Creator: "băieţii învăţau după puterile lor; dar sunt nişte lucruri aşa de neînsemnate cînd le pui în faţă cu învăţătura cealaltă, sufletească, pe care ne-o da Domnul". Chipul dascălului se află sub semnul iubirii şi sub semnul motţii: cel care le dăruise copiilor o parte din sufletul său, nu s-a mutat peste Şiret cum se zvonise, ci "a rămas acolo pe pămîntul nostru; şi în pămîntul cela l-au şi îngropat". Aplecat cu dragoste asupra elevilor săi, care făceau parte din "corola de minuni a lumii”, bunul învăţător şi-a cîştigat dreptul la partea de eternitate.
Caragiale demitizează tipul literar, dar îi păstrează şi elîntrucîtva sensul simbolic; pentru Caragiale, dascălul reprezintă rutina ilustrată prin şabloane tiranice: "Profesorul: — No!... văzt-aţi numa'ce iaşte lucrul acelacarele se cheamă respectul datorinţii (cu elevaţiune) carele este fundămîntul acelui lucru, mă rog, carele se cheamă adevăratul românism?... Că- z eu ce vă spun în toate zilele, măgarilor! Şi vă muştruluiesc (foarte emoţional) cu acea dragoste, cu acel devotamînt ca un adevărat părinte pentru copiii lui, mă rog! Ca să scot şi din voi oameni... şi voi (foarte amărît) n-ascultaţi!" ("Emulaţiune”).
pentru tînărul visător, diavolul capătă atributele simbolice de model, pentru că omul îi repetă destinul. în "Scrisoarea I” de M. Eminescu, bătrînul dascăl simbolizează filozoful (modelul acestuia a fost filozoful german Kant), a cărui minte preia funcţia "ochiului” selenar, devenind obiectivul panoramei trecutului şi viitorului, al începutului şi sfîrşitului vieţii. înfăţişarea hilară a dascălului (“haina roasă în coate", "halatul vechi", "bumbacul în urechi", “gîrbovit", "uscăţiv”, "de nimic") se află în antiteză cu atotputernicia spiritului său, care sprijină lumea şi vecia, precum micul Atlas Cerul. Surd la "cîntecul de sirenă" al lumii, el este ochiul creat "spre a cunoaşte", spre a ajunge la lumea Adevărului absolut şi etern, dincolo de uman, cu ajutorul numărului sacru: "Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr". în partea a treia a “Scrisorii", mintea dascălului "vede" "trecutul", adică Geneza. Personaj faustian, însetat de cunoaştere, el trăieşte tragedia minţii urişe, zăgăzuite de trecătorul şi neînsemnatul înveliş de lut. Stăpînind Universul prin deţinerea numărului sacru, bătrînul dascăl se întoarce (asemeni lui Hipe- rion) la timpul originar, cînd Nefiinţa visa, în adîncul repaosului etern, să-şi descopere sensul.
Octavian Goga aşază simbolul în spaţiul mitologizat al satului românesc. Pentru Goga, învăţătorul întrupează "seninătatea slovei din scriptură" (“Dăscăliţa”), este cărturarul care luminează lumea condamnată la sclavie, înţeleptul care ascultă şi alină durerile oropsiţilor de soartă.
Motivul este utilizat de M. Sadovea nu în nuvela “Domnu Trandafir". Chipul dascălului prezintă o figură emblem.il i( ,i,
52
ale cărei însuşiri îi conferă atributele unui Creator: "băieţii învăţau după puterile lor; dar sunt nişte lucruri aşa de neînsemnate cînd le pui în faţă cu învăţătura cealaltă, sufletească, pe care ne-o da Domnul". Chipul dascălului se află sub semnul iubirii şi sub semnul motţii: cel care le dăruise copiilor o parte din sufletul său, nu s-a mutat peste Şiret cum se zvonise, ci "a rămas acolo pe pămîntul nostru; şi în pămîntul cela l-au şi îngropat". Aplecat cu dragoste asupra elevilor săi, care făceau parte din "corola de minuni a lumii”, bunul învăţător şi-a cîştigat dreptul la partea de eternitate.
Caragiale demitizează tipul literar, dar îi păstrează şi elîntrucîtva sensul simbolic; pentru Caragiale, dascălul reprezintă rutina ilustrată prin şabloane tiranice: "Profesorul: — No!... văzt-aţi numa'ce iaşte lucrul acelacarele se cheamă respectul datorinţii (cu elevaţiune) carele este fundămîntul acelui lucru, mă rog, carele se cheamă adevăratul românism?... Că- z eu ce vă spun în toate zilele, măgarilor! Şi vă muştruluiesc (foarte emoţional) cu acea dragoste, cu acel devotamînt ca un adevărat părinte pentru copiii lui, mă rog! Ca să scot şi din voi oameni... şi voi (foarte amărît) n-ascultaţi!" ("Emulaţiune”).
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră