COCOS ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Simbol solar, pe care tradiţia folclorică îl investeşte cu virtuţi protectoare, izgoneşte demonii nopţii, cheamă soarele. El este, deopotrivă, semnul luminii paradisiace şi al întunericului infernal; în credinţele populare, cocoşul negru identifică mormîntul strigoiului, iar cel alb dăruieşte lumina sufletelor condamnate să rătăcească în întunericul morţii; în noaptea de înviere sunt duşi în tinda bisericii cocoşi albi, în numele unui om care a murit fără lumînare, iar dacă în zorii zilei cîntă cocoşul, sufletul os- îndit primeşte dreptul la lumina sfîntă. în basme şi poveşti populare, cocoşul anunţă zorile, salvînd lumea de primejdia duhurilor rele. Precum Mesia, cocoşul anunţă ziua care urmează nopţii, de aceea figurează pe fleşele bisericilor şi
turnurile catedralelor. Poziţia aceasta în vîrful lăcaşelor de cult şi a caselor poate evoca supremaţia spiritului în viaţa omenească, originea divină a iluminării izbăvitoare. Pînă în secolul trecut, era zidit în temelia caselor pentru a proteja locuinţa de diavol. în alte tradiţii, cocoşul este luat drept imagine a mîniei, a dorinţei nestăvilite. Alături de cîine şi de cal, cocoşul figurează printre psiho- pompii sacrificaţi morţilor. Cocoşul mai este simbolul veghei militare: el scrutează zările de pe cele mai înalte crengi, în tradiţiile româneşti, cîntatul cocoşului prevesteşte venirea oaspeţilor. în "Ultima lună de toamnă" de i. Druţă, acest cîntec este mai mult o dorinţă, un dor al părinţilor bătrîni de copiii împrăştiaţi prin lume: "în pragul casei stă un cucoş obraznic cu creasta sîrigerînd a bătălie proaspătă. Săltă puţin din labe şi cîntă biblic de trei ori..."
Ca simbol solar, apare şi în povestea "Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă; la un moment dat, pentru a-l convinge pe boier să-i înapoieze punguţa, "întinde aripile în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului". Simbolul apare şi în "Istoria ieroglifică" de D. Cantemir: Inorogul, scăpat din închisoarea crocodilului, se refugiază în casele Cocoşului Evropei, pe care îl preferă pentru că nu era implicat în intrigi şi adunări; inorogul se simte legat de el prin simpatie şi îl consideră o întrupare a iubirii protectoare.
în "Poem" de C. Vieru, cocoşul din creasta casei face o alianţă spirituală cu păsările călătoare, făcîndu-le semne de împlinire duioasă şi este un simbol cosmic. De la el, ca şi de la brîul albastru al casei cu care s-a încins poetul plecînd în lume, începe cerul: "N-aş putea spune, cum spun alţii acum / că toată viaţa mea,
<t I
de mic, / Am visat numai la stele / Dar mi-au arătat cerul / Cocoşul din creasta casei noastre, / Cocorii care vin la noi primăvara, /nucii, stajarii, /şi-atunci am prins dragoste de ele".
La L. Blaga, motivul cocoşilor exprimă întunericul infernal: "Cocoşi apocaliptici tot strigă / tot strigă din sate româneşti / Fîntînile nopţii deschid ochi şi-ascultă / întunecatele veşt/'”(Peisaj transcendent).
turnurile catedralelor. Poziţia aceasta în vîrful lăcaşelor de cult şi a caselor poate evoca supremaţia spiritului în viaţa omenească, originea divină a iluminării izbăvitoare. Pînă în secolul trecut, era zidit în temelia caselor pentru a proteja locuinţa de diavol. în alte tradiţii, cocoşul este luat drept imagine a mîniei, a dorinţei nestăvilite. Alături de cîine şi de cal, cocoşul figurează printre psiho- pompii sacrificaţi morţilor. Cocoşul mai este simbolul veghei militare: el scrutează zările de pe cele mai înalte crengi, în tradiţiile româneşti, cîntatul cocoşului prevesteşte venirea oaspeţilor. în "Ultima lună de toamnă" de i. Druţă, acest cîntec este mai mult o dorinţă, un dor al părinţilor bătrîni de copiii împrăştiaţi prin lume: "în pragul casei stă un cucoş obraznic cu creasta sîrigerînd a bătălie proaspătă. Săltă puţin din labe şi cîntă biblic de trei ori..."
Ca simbol solar, apare şi în povestea "Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă; la un moment dat, pentru a-l convinge pe boier să-i înapoieze punguţa, "întinde aripile în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului". Simbolul apare şi în "Istoria ieroglifică" de D. Cantemir: Inorogul, scăpat din închisoarea crocodilului, se refugiază în casele Cocoşului Evropei, pe care îl preferă pentru că nu era implicat în intrigi şi adunări; inorogul se simte legat de el prin simpatie şi îl consideră o întrupare a iubirii protectoare.
în "Poem" de C. Vieru, cocoşul din creasta casei face o alianţă spirituală cu păsările călătoare, făcîndu-le semne de împlinire duioasă şi este un simbol cosmic. De la el, ca şi de la brîul albastru al casei cu care s-a încins poetul plecînd în lume, începe cerul: "N-aş putea spune, cum spun alţii acum / că toată viaţa mea,
<t I
de mic, / Am visat numai la stele / Dar mi-au arătat cerul / Cocoşul din creasta casei noastre, / Cocorii care vin la noi primăvara, /nucii, stajarii, /şi-atunci am prins dragoste de ele".
La L. Blaga, motivul cocoşilor exprimă întunericul infernal: "Cocoşi apocaliptici tot strigă / tot strigă din sate româneşti / Fîntînile nopţii deschid ochi şi-ascultă / întunecatele veşt/'”(Peisaj transcendent).
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră