CERC ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Cercul este figura ciclurilor cereşti, a revoluţiilor planetare, a ciclului anual din zodiac. Mai degrabă decît cercul, forma primordială este sfera care figurează oul lumii, cercul fiind o proiecţie sau o secţiune a sferei. Paradisul terestru era circular. în iconografia creştină, motivul cercului sugerează eternitatea; trei cercuri sudate evocă Treimea Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh. Tot ce este rotund are un sens universal pe care îl simbolizează globul. Sfericitatea universului şi a capului omului sunt indici de perfecţiune. închis, fără început şi fără sfîrşit, complet desăvîrşit, cercul este semnul absolutului. Cercul mai simbolizează diversele semnificaţii ale cuvîntului: un prim cerc simbolizează sensul literal; un al doilea sens — sensul alegoric; un al treilea sens — sensul mistic. Atunci cînd este destinat să protejeze un individ, cercul devine inel, brăţară, colier, brîu, coroană. Inelul ce se poartă pe deget are funcţia să-l protejeze pe purtător în punctele cele mai sensibile — degetele mîinii, instrumentele naturale de emisie şi recepţie a fluidului magic. Cercurile aveau menirea de a menţine coeziunea dintre suflet şi corp. lată de ce în antichitate
războinicii purtau atît de multe brăţări şi de ce inelele şi brăţarele nu puteau rămîne asupra celor, al căror suflet trebuia să poată evada, precum morţii. Inelul mai înseamnă o legătură sau o dăruire voită şi irevocabilă, de aceea călugăriţele poartă verighete.
în conştiinţa românească, cercul este asociat soarelui, cerului, lumii şi lui Dumnezeu. Cercul include sensurile armoniei prin comunicare, iar cunoaşterea este raportată la posibilităţile limitate ale fiinţei, prin sensurile moştenite din latină ale verbului “a încerca". în poezia romantică, apare imaginea cercurilor acvatice, oglindă a cercului şi mişcare magică a lumii: "Ca să vadă-un chip se uită / Cum aleargă apa-n cercuri, / Căci vrăjit de mult e lacul / De-un cuvîntal Sfintei Miercuri" (“Crăiasa din poveşti", de M. Eminescu). Lacul, element care nu lipseşte din cadrul ideilor romantice, simbolizează perfecţiunea: în el se răsfrînge imaginea cercului, a eternităţii coborîte în lume.
La Eminescu “cerculstrimt" ("Luceafărul”) se asociază cu universul profan, supus norocului şi întîmplării, adică doar posibilităţii de a încerca fără certitudinea biruinţei. Viaţa se constituie în ciclu minimal, este ca o alergare în cerc sub prigonirea sorţii. Lucian Blaga defineşte universul lumesc ca pe “o corolă de minuni", metaforă relevatoare, construită pe asocierea imaginii unei flori (simbol al regenerării continue) cu viziunea creştină asupra vieţii (moarte şi înviere). în acest cerc, există posibilităţi infinite pentru fiinţa care evoluează o dată cu el, accept- înd cunoaşterea lui dinăuntru, prin participare la misterul vieţii (“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii").
Coşbuc transpune simbolul în balada “Nunta Zamfirei”: "S-adună cerc şi
iar se-ntind / Şi bat pămîntul tropotind /în tact uşor". Cercul, în acest context, este o aluzie la minunatele calităţi fizice şi morale ale oamenilor din popor, e o expresie a capacităţii acestora de a trăi cu intensitate, e un moment de intensă bucurie a ţărănimii.
războinicii purtau atît de multe brăţări şi de ce inelele şi brăţarele nu puteau rămîne asupra celor, al căror suflet trebuia să poată evada, precum morţii. Inelul mai înseamnă o legătură sau o dăruire voită şi irevocabilă, de aceea călugăriţele poartă verighete.
în conştiinţa românească, cercul este asociat soarelui, cerului, lumii şi lui Dumnezeu. Cercul include sensurile armoniei prin comunicare, iar cunoaşterea este raportată la posibilităţile limitate ale fiinţei, prin sensurile moştenite din latină ale verbului “a încerca". în poezia romantică, apare imaginea cercurilor acvatice, oglindă a cercului şi mişcare magică a lumii: "Ca să vadă-un chip se uită / Cum aleargă apa-n cercuri, / Căci vrăjit de mult e lacul / De-un cuvîntal Sfintei Miercuri" (“Crăiasa din poveşti", de M. Eminescu). Lacul, element care nu lipseşte din cadrul ideilor romantice, simbolizează perfecţiunea: în el se răsfrînge imaginea cercului, a eternităţii coborîte în lume.
La Eminescu “cerculstrimt" ("Luceafărul”) se asociază cu universul profan, supus norocului şi întîmplării, adică doar posibilităţii de a încerca fără certitudinea biruinţei. Viaţa se constituie în ciclu minimal, este ca o alergare în cerc sub prigonirea sorţii. Lucian Blaga defineşte universul lumesc ca pe “o corolă de minuni", metaforă relevatoare, construită pe asocierea imaginii unei flori (simbol al regenerării continue) cu viziunea creştină asupra vieţii (moarte şi înviere). în acest cerc, există posibilităţi infinite pentru fiinţa care evoluează o dată cu el, accept- înd cunoaşterea lui dinăuntru, prin participare la misterul vieţii (“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii").
Coşbuc transpune simbolul în balada “Nunta Zamfirei”: "S-adună cerc şi
iar se-ntind / Şi bat pămîntul tropotind /în tact uşor". Cercul, în acest context, este o aluzie la minunatele calităţi fizice şi morale ale oamenilor din popor, e o expresie a capacităţii acestora de a trăi cu intensitate, e un moment de intensă bucurie a ţărănimii.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră