CETATE ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Cetatea este, aproape în mod universal, simbolul refugiului interior al omului, al adîncului inimii, simbolul locului unde se produce comunicarea privilegiată între sufletul omului şi Divi- nitatre sau Absolut. în “Psalmi”, Dumnezeu însuşi este comparat cu un "turn de tărie", iar într-un text american identificăm rîndurile: "încercaţia intra în cetatea cea mai din adîncul inimii, în casa lui Christos", "O cetate puternică este Domnul nostru", "Domnul este Sprijinitorul şi Cetatea mea". Uneori, şi “dumnezeiescul Ierusalim" era descris ca prototipul cetăţii, care încă de pe atunci îi proteja pe credincioşi.
Imaginea Cetăţii Neamţului deschide şi încheie nuvela “Sobieski şi românii” de C. Negruzzi. Apariţia acesteia provoacă orgoliul lui Sobieski: "zăripe sprinceana dealului, înălţîndu-se trufaşă dinaintea lui, cetăţuia Neamţu". Apărată de ziduri groase şi stînd neclintită în faţa timpului, cetatea constituie o imagine micşorată a pămîntului strămoşesc etern, un simbol al demnităţii neamului: "Să nu zică leahul c-au intrat într-o cetate românească ca într-o ţară pustie". La sfîrşitul textului, cetatea devine personaj de mit: "iarcetatea, cu porţile deschise, purtîndpe zidurile ei urmele boambelor duşmăneşti, rămase singură pe culmea înverzită, ca un mare schelet de uriaş".
Cetatea Hotinului, în care s-a retras Lăpuşneanu din nuvela cu acelaşi titlu de C. Negruzzi, "este mută şi pustie, ca un mormîntde uriaş", bătută de valuri în coastele ei stîncoase şi sure. Imaginea aparţine, după concepţia lui Durând, structurilor mistice ale regimului nocturn al imaginarului; în final, Lăpuşnea- nu-Demonul se întoarce într-un spaţiul simbolic al cetăţii, după ce, întreaga viaţă, spaţiul său sufletesc a stat sub semnul tenebrelor.
Imaginea Cetăţii Neamţului deschide şi încheie nuvela “Sobieski şi românii” de C. Negruzzi. Apariţia acesteia provoacă orgoliul lui Sobieski: "zăripe sprinceana dealului, înălţîndu-se trufaşă dinaintea lui, cetăţuia Neamţu". Apărată de ziduri groase şi stînd neclintită în faţa timpului, cetatea constituie o imagine micşorată a pămîntului strămoşesc etern, un simbol al demnităţii neamului: "Să nu zică leahul c-au intrat într-o cetate românească ca într-o ţară pustie". La sfîrşitul textului, cetatea devine personaj de mit: "iarcetatea, cu porţile deschise, purtîndpe zidurile ei urmele boambelor duşmăneşti, rămase singură pe culmea înverzită, ca un mare schelet de uriaş".
Cetatea Hotinului, în care s-a retras Lăpuşneanu din nuvela cu acelaşi titlu de C. Negruzzi, "este mută şi pustie, ca un mormîntde uriaş", bătută de valuri în coastele ei stîncoase şi sure. Imaginea aparţine, după concepţia lui Durând, structurilor mistice ale regimului nocturn al imaginarului; în final, Lăpuşnea- nu-Demonul se întoarce într-un spaţiul simbolic al cetăţii, după ce, întreaga viaţă, spaţiul său sufletesc a stat sub semnul tenebrelor.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră