ARTIST CREATOR ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Artist/Creator
Fiinţă duală, sfîşiată între destinul istoric şi cel etern, artistul capătă numeroase sensuri în literatură. între arte, poezia ocupă un loc privilegiat, este un reflex al îndumnezeirii. Pentru romantici, poetul e un damnat, "trăsnit de soartă", zice Macedonski, trăieşte cu dramatism nebunia-i. în poemul satiric "Icoană şi privaz", Eminescu scrie despre firea poetului, care nu este decît un "năuc". Aceeaşi viziune propune şi poezia argheziană “Nehotărîre", în care poetul trăieşte două vieţi, ina de cumplite umilinţe în planul realităţii sociale, şi alta de înălţare sublimă, prin intermediul creaţiei. O. Goga identifică destinul poetului ce cel al preotului, dator să devină un "apostol" al neamului.
Manole din “Monastirea Argeşului" de L. Blaga reprezintă Creatorul de pretutindeni şi dintotdeauna. Zidarul şi-a iubit, mai presus de toate, tînăra soţie frumoasă ca o floare, însă destinul lui de Creator a prefăcut-o în biserică la care să se închine toţi muritorii. Numai prin moartea Mireî, soarta Creatorului seva împlini. Destinul lui Manole este cel al tuturor creatorilor: de a-şi realiza opera
prin zbucium şi suferinţă şi de a fi ucis chiar de acest ideal.
Şi Ştefan Gheorghidiu, personaj central al romanului “Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război" de C. Petrescu, trăieşte drama creatorului. El reface mitul lui Pigmalion, sculptorul care s-a îndrăgostit de statuia Galate- ei, pe care el însuşi o făcuse. Ceea ce iubeşte tînărul nu este femeia reală, ci propria sa ficţiune. De aici începe drama: mai tîrziu, pe măsură ce iubirea se spulberă, tînărul va trăi suferinţa creatorului căruia îi este negată capacitatea de a zămisli. Ideea ar fi că omul cu conştiinţă, fiind creatorul lumii ca reprezentare, are libertatea de a alege o altă conştiinţă pe care o consideră egală cu a lui; or, de data aceasta, alegerea fiind greşită, libertatea interioară îi fusese contrazisă.
în concepţia omului de creaţie, arta înseamnă generozitate şi dăruire dusă pînă la sacrificiu, înseamnă dorinţa de a face bine oamenilor prin înseninarea sufletului lor. Ea mai constă într-o permanentă năzuinţă spre perfecţiune, în veşnica sete de ideal. La tipul creatorului s-ar referi şi Moş Mihail din nuvela “Sania" de I. Druţă, cu spiritu-i blînd şi visător: "Pentru că iar îi apare în faţa ochilor ceva alb, sprinten şi frumos", "acea învăluire voinicească", "iar vine acel fior ce-i scutură umerii".
La poetul G. Menuic, condiţia crea- torului-poet, într-o societate neprielnică lui, este una ingrată: "Hei, nimeni nu ghiceşte cînd strîng pumnii mei, / Răzvrătirea mă-năbuşă sau tremur de frg. / fn ţara asta eu umblu pribeag şi străin, / Tovarăş cîmpurilorşi celor fără cămin. / Ce-i dacă mi-i sufletul din foc şi azur? / Ce-nseamnă azi o viaţă de trubadur?"
Fiinţă duală, sfîşiată între destinul istoric şi cel etern, artistul capătă numeroase sensuri în literatură. între arte, poezia ocupă un loc privilegiat, este un reflex al îndumnezeirii. Pentru romantici, poetul e un damnat, "trăsnit de soartă", zice Macedonski, trăieşte cu dramatism nebunia-i. în poemul satiric "Icoană şi privaz", Eminescu scrie despre firea poetului, care nu este decît un "năuc". Aceeaşi viziune propune şi poezia argheziană “Nehotărîre", în care poetul trăieşte două vieţi, ina de cumplite umilinţe în planul realităţii sociale, şi alta de înălţare sublimă, prin intermediul creaţiei. O. Goga identifică destinul poetului ce cel al preotului, dator să devină un "apostol" al neamului.
Manole din “Monastirea Argeşului" de L. Blaga reprezintă Creatorul de pretutindeni şi dintotdeauna. Zidarul şi-a iubit, mai presus de toate, tînăra soţie frumoasă ca o floare, însă destinul lui de Creator a prefăcut-o în biserică la care să se închine toţi muritorii. Numai prin moartea Mireî, soarta Creatorului seva împlini. Destinul lui Manole este cel al tuturor creatorilor: de a-şi realiza opera
prin zbucium şi suferinţă şi de a fi ucis chiar de acest ideal.
Şi Ştefan Gheorghidiu, personaj central al romanului “Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război" de C. Petrescu, trăieşte drama creatorului. El reface mitul lui Pigmalion, sculptorul care s-a îndrăgostit de statuia Galate- ei, pe care el însuşi o făcuse. Ceea ce iubeşte tînărul nu este femeia reală, ci propria sa ficţiune. De aici începe drama: mai tîrziu, pe măsură ce iubirea se spulberă, tînărul va trăi suferinţa creatorului căruia îi este negată capacitatea de a zămisli. Ideea ar fi că omul cu conştiinţă, fiind creatorul lumii ca reprezentare, are libertatea de a alege o altă conştiinţă pe care o consideră egală cu a lui; or, de data aceasta, alegerea fiind greşită, libertatea interioară îi fusese contrazisă.
în concepţia omului de creaţie, arta înseamnă generozitate şi dăruire dusă pînă la sacrificiu, înseamnă dorinţa de a face bine oamenilor prin înseninarea sufletului lor. Ea mai constă într-o permanentă năzuinţă spre perfecţiune, în veşnica sete de ideal. La tipul creatorului s-ar referi şi Moş Mihail din nuvela “Sania" de I. Druţă, cu spiritu-i blînd şi visător: "Pentru că iar îi apare în faţa ochilor ceva alb, sprinten şi frumos", "acea învăluire voinicească", "iar vine acel fior ce-i scutură umerii".
La poetul G. Menuic, condiţia crea- torului-poet, într-o societate neprielnică lui, este una ingrată: "Hei, nimeni nu ghiceşte cînd strîng pumnii mei, / Răzvrătirea mă-năbuşă sau tremur de frg. / fn ţara asta eu umblu pribeag şi străin, / Tovarăş cîmpurilorşi celor fără cămin. / Ce-i dacă mi-i sufletul din foc şi azur? / Ce-nseamnă azi o viaţă de trubadur?"
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
