APA VIE MOARTA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Apa vie/moarta
Semnificaţiile simbolice ale apei pot fi reduse la trei teme dominante: origine a vieţii, mijloc de purificare, centru de rege- nescenţă. Ea reprezintă infinitatea posibilităţilor, simbolul fertilităţii, înţelepciunii, harului şi virtuţii. E simbolul universal de fecunditate. Dacă muntele indică gîndi- rea ascensională, apoi apa semnifică gîn- direa orizontală. Ca masă nediferenţiată, ea conţine sămînţa primordială, toate semnele unei dezvoltări viitoare, dar şi toate ameninţările de resorbţie. Ca toate simbolurile, apa poate fi considerată din două puncte diametral opuse: ea este generatoare de viaţă şi generatoare de moarte, creatoare şi distrugătoare
în tradiţiile creştine, apa simbolizează originea creaţiei, e generatoarea vieţii
şi a morţii. Orientalii au considerat apa simbol al binecuvîntării. Apele liniştite semnifică pacea şi ordinea. Apele amare reprezintă amărăciune vieţii. Datorită funcţiilor ei germinative şi purificatoare, apa sintetizează sensul începutului, în basmul popular “Greuceanu" picătura de apă vie pe care i-o dă corbul îi va dărui viaţă veşnică. în mitologia noastră se spune că, înainte ca Dumnezeu să fi creat lumea, nu era decît apă nesfîrşită. Viziunea apare şi la Eminescu, în “Scrisoarea I". Secvenţa "noian întins de ape" şi sfîrşitul lumii se leagă de simbolistica apei, tema potopului apocaliptic apă- rînd obsesiv în basmele şi religiile mai multor popoare.
După Mircea Eliade, apele simbolizează substanţa primordială, din care toate formele se nasc şi în care toate se reîntorc. în nuvela “La ţigănci”, apele simbolizează cunoaşterea vieţii, care, în viziunea autorului, este un labirint din care se poate ieşi doar prin moarte.
M. Sadoveanu, fascinat de solemnitatea apelor, subliniază adeseori funcţia lor de a inocula o stare contemplativă: "Apele acelea nesfîrşite, care domneau pretutindeni, într-unţinutîntreg, alcătuiau o stăpînire a necunoscutului şi a tainei" (“Taine”). în romanul “Baltagul" apa neagră sugerează moartea lui Nechifor Lipan: "L-am visat rău, trecând călare o apă neagră". Avînd virtuţi sacre, apa întinereşte, vindecă miraculos, iluminează fiinţa. în folclor există motivul apei negre, hotar între lumi, motiv preluat de Sadoveanu în romanul “Baltagul”.
Ion Creangă preia ideea în “Povestea lui Harap-Alb",în care eroul titular moare şi este înviat printr-un ritual "cu apă vie şi apă moartă, cu trei smicele de măr" sugerînd regenerarea.
Identificăm motivul şi în “Ţlganlmla" de Ion Budai-Deleanu: în pădurea bit", temată, în care se rătăceşte ParpangiT, sunt două izvoare gemene, care curg în direcţii opuse; cel din dreapta este bine cuvîntat şi cine va bea din el se spiritualizează şi devine un "viteaz neînvins şi leu inimos", cel din stînga, "face mintea tîmpă şi nătîngă."
în nuvela “Dincolo de nisipuri” de F.-Neagu, apa, atît pentru săteni, cît şi pentru Şuşteru, constituie idealul dorit cu înfrigurare; nici drumul anevoios nu-i opreşte pe căutători, dar, de fiecare dată cînd par a se apropia de ideal, acesta se îndepărtează. Şuşteru este singurul om căruia i se vesteşte sosirea apelor şi tot el o aude sub pămînt. în final, am putea crede că la a treia încercare (ca în basme) el a descoperit-o simţind în faţă "răcoarea apelor".
în poemul "Paradis în destrămare" de L. Blaga, descinşi în fluviul heraclitic, "îngerii" "însetează" după Adevărul ultim echvalent cu viaţa. Apa din fîntîni însă (simbol al eternităţii, “mumă") "refuzăgăleţile lor" ca semn al pierderii capacităţii genetice: este “apa vie" umplută de “păianjeni mulţi", saturată de Răul universal.
La Bacovia, apa reprezintă o adevărată prezenţă obsedantă. Ea apare nu doar în forma sa lichidă de ploaie, lacrimi, burniţă, cit şi în stare solidă de gheaţă şi ninsoare. Universul poetic al lui Bacovia stă sub semnul apei care cade vertical. Poetul aduce viziunea înecului colectiv, ca proiecţie a fricii existenţiale. în poezia “Lacustră", ploaia nesfîrşită evocă dramatismul materiei care se descompune, iar în poezia “Rar" ea determină alienarea fiinţei: “Plouă, plouă, plouă, / Vreme de beţie- / Şi s-asculţi pustiul, / Ce melancolie".
Semnificaţiile simbolice ale apei pot fi reduse la trei teme dominante: origine a vieţii, mijloc de purificare, centru de rege- nescenţă. Ea reprezintă infinitatea posibilităţilor, simbolul fertilităţii, înţelepciunii, harului şi virtuţii. E simbolul universal de fecunditate. Dacă muntele indică gîndi- rea ascensională, apoi apa semnifică gîn- direa orizontală. Ca masă nediferenţiată, ea conţine sămînţa primordială, toate semnele unei dezvoltări viitoare, dar şi toate ameninţările de resorbţie. Ca toate simbolurile, apa poate fi considerată din două puncte diametral opuse: ea este generatoare de viaţă şi generatoare de moarte, creatoare şi distrugătoare
în tradiţiile creştine, apa simbolizează originea creaţiei, e generatoarea vieţii
şi a morţii. Orientalii au considerat apa simbol al binecuvîntării. Apele liniştite semnifică pacea şi ordinea. Apele amare reprezintă amărăciune vieţii. Datorită funcţiilor ei germinative şi purificatoare, apa sintetizează sensul începutului, în basmul popular “Greuceanu" picătura de apă vie pe care i-o dă corbul îi va dărui viaţă veşnică. în mitologia noastră se spune că, înainte ca Dumnezeu să fi creat lumea, nu era decît apă nesfîrşită. Viziunea apare şi la Eminescu, în “Scrisoarea I". Secvenţa "noian întins de ape" şi sfîrşitul lumii se leagă de simbolistica apei, tema potopului apocaliptic apă- rînd obsesiv în basmele şi religiile mai multor popoare.
După Mircea Eliade, apele simbolizează substanţa primordială, din care toate formele se nasc şi în care toate se reîntorc. în nuvela “La ţigănci”, apele simbolizează cunoaşterea vieţii, care, în viziunea autorului, este un labirint din care se poate ieşi doar prin moarte.
M. Sadoveanu, fascinat de solemnitatea apelor, subliniază adeseori funcţia lor de a inocula o stare contemplativă: "Apele acelea nesfîrşite, care domneau pretutindeni, într-unţinutîntreg, alcătuiau o stăpînire a necunoscutului şi a tainei" (“Taine”). în romanul “Baltagul" apa neagră sugerează moartea lui Nechifor Lipan: "L-am visat rău, trecând călare o apă neagră". Avînd virtuţi sacre, apa întinereşte, vindecă miraculos, iluminează fiinţa. în folclor există motivul apei negre, hotar între lumi, motiv preluat de Sadoveanu în romanul “Baltagul”.
Ion Creangă preia ideea în “Povestea lui Harap-Alb",în care eroul titular moare şi este înviat printr-un ritual "cu apă vie şi apă moartă, cu trei smicele de măr" sugerînd regenerarea.
Identificăm motivul şi în “Ţlganlmla" de Ion Budai-Deleanu: în pădurea bit", temată, în care se rătăceşte ParpangiT, sunt două izvoare gemene, care curg în direcţii opuse; cel din dreapta este bine cuvîntat şi cine va bea din el se spiritualizează şi devine un "viteaz neînvins şi leu inimos", cel din stînga, "face mintea tîmpă şi nătîngă."
în nuvela “Dincolo de nisipuri” de F.-Neagu, apa, atît pentru săteni, cît şi pentru Şuşteru, constituie idealul dorit cu înfrigurare; nici drumul anevoios nu-i opreşte pe căutători, dar, de fiecare dată cînd par a se apropia de ideal, acesta se îndepărtează. Şuşteru este singurul om căruia i se vesteşte sosirea apelor şi tot el o aude sub pămînt. în final, am putea crede că la a treia încercare (ca în basme) el a descoperit-o simţind în faţă "răcoarea apelor".
în poemul "Paradis în destrămare" de L. Blaga, descinşi în fluviul heraclitic, "îngerii" "însetează" după Adevărul ultim echvalent cu viaţa. Apa din fîntîni însă (simbol al eternităţii, “mumă") "refuzăgăleţile lor" ca semn al pierderii capacităţii genetice: este “apa vie" umplută de “păianjeni mulţi", saturată de Răul universal.
La Bacovia, apa reprezintă o adevărată prezenţă obsedantă. Ea apare nu doar în forma sa lichidă de ploaie, lacrimi, burniţă, cit şi în stare solidă de gheaţă şi ninsoare. Universul poetic al lui Bacovia stă sub semnul apei care cade vertical. Poetul aduce viziunea înecului colectiv, ca proiecţie a fricii existenţiale. în poezia “Lacustră", ploaia nesfîrşită evocă dramatismul materiei care se descompune, iar în poezia “Rar" ea determină alienarea fiinţei: “Plouă, plouă, plouă, / Vreme de beţie- / Şi s-asculţi pustiul, / Ce melancolie".
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
