ALB / DALB ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Alb/Dalb
Alb întocmai culorii sale opuse, negrul, albul se poate situa la cele două extremităţi ale gamei cromatice. El semnifică fie absenţa, fie suma culorilor. Pictorul Kandinsky s-a exprimat, în această privinţă, mai bine decît oricine: "Albul, care adesea este considerat o non-culoare, constutuie un simbol al unei lumi în care toate culorile s-au evaporat. ..Este nimicul dinaintea începutului...". Din acestă pricină, la început, albul a fost culoarea morţii şi a doliului: albă e culoarea giulgiului, a strigoilor, nălucilor. Astfel, primul om alb care s-a arătat negrilor a înspăimîntat şi a pus pe fugă toate populaţiile. Condamnatul era obligat să poarte o cămaşă albă, care este o cămaşă a supunerii. La origini, albul nu reprezintă o culoare pozitivă, ci neutră, pasivă, arătînd doar că nimic încă nu a fost împlinit. De aceea copiii, în cadrul ritualului creştin, sunt conduşi spre înhumare într-un linţoliu alb, decorat cu flori albe. Din acelaşi motiv, este alb veşmîntul celor care se îndreaptă spre împărtăşanie şi cel al logodnicei mer- gînd la ceremonia căsătoriei. Albul mai este culoarea candidatului, adică a celui care îşi va schimba condiţia; candidaţii la funcţiile publice se îmbrăcau în alb.
Considerată azi culoare a luminii şi a strălucirii, este de bun augur. O virtute magică îi este atribuită laptelui, în bună parte datorită culorii sale. La ţară, la nuntă, mireasa este stropită cu lapte. Făina, lîna, ouăle albe sunt semne bune. La fel şi albul argintului. Cînd o
persoană este bolnavă şi i se citeşte un descîntec sau i se face o vrajă, ea trebuie să-i dea medicului ceva alb. în poemul “Dan, căpitan de plai" de V. Alecsandri, culoarea semnifică cărunteţea ca indiciu fizic al îmbătrînirii, dar şi puritatea morală, măreţia lui Dan: "Iarmunţii, albi ca dînsul, se-nchină-n depărtare". Albul reprezintă crezul şi modul de viaţă al personajului: "Alb am trăit un secul pe plaiul strămoşesc / Şi vreau cu faţa albă senin să mă sfîrşesc, / Ca după-o viaţă lungă, ferită de ruşine, /Mormîntul meu să fie curat şi alb ca mine". Motivul este reluat prin termenul “dalb": "Deci îi plăcea să-nfrunte cu dalba-i vitejie / Pe cei care prin lume purtau bici de urgie". Acest cuvînt are rezonanţe arhaice şi nuanţă sacră, fiind folosit, frecvent, în colinde. Printr-o alăturare neobişnuită, autorul reuneşte sensurile de vechime şi puritate, vitejia lui Dan căpătînd aureola neprihănirii.
Sadoveanu atribuie culorii albe sensuri pozitive. Calul alb este simbolul puterii politice, iar bourul alb este primordial, fiind o metaforă a vechimii, a timpului. Izvorul alb este o metaforă a curgerii tuturor lucrurilor, sugerînd existenţa universală. Izvorul Alb spre care călătoreşte Ştefan cel Mare, personajul romanului “Fraţii Jderi" de M. Sadoveanu, poartă semnul contactului cu înţelepciunea străvec he, mitică, magică, or, Ştefan cel Mare urmăreşte bourul alb nu pentru a-l ucide, cl pentru a descoperi chilia unui vechi sihastru care prevestea viitorul.
Calific .itivul "Alb" al i ibuit personajului Harap Alb din povestea lui I. Cren- gă lac <• alu/ie la nemurire, in unele tradiţii Insula Albă fiind un sălaş al nemuririi.
A. .-.I tei meu ni mai putea avea senini-
9
ficaţia de "cel care răspîndeşte lumina”, în grădina craiului, ea i se adresează tînărului, în mod repetat, cu apelativul "luminate crăişor". ideea e accentuată în momentul în care, aducînd capul cerbului ucis, "se părea că Harap-Alb soarele cu el ducea". în versurile "Neguri albe, strălucite", din poezia “Crăiasa din poveşti" de M. Eminescu, albul sugerează feericul, conferind negurilor o strălucire de sidef. Acelaşi motiv reluat în versul "îi foşnea uscat pe frunze poala lungă-a albei rochii", face aluzie la candoarea miresei. în “Nunta Zamfirei" de G. Coşbuc "dalbul" iatac şi brîul de argint au aceeaşi semnificaţie. Motivul “dalb" este prezent în pastelul “Iarna" de V. Alecsandri, sugerînd frumuseţea patriei: "Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, / Răspîndind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi".
Albul din nuvela "Sania" de I. Druţă face aluzie la inepuizabilul izvor al creatorului, filozofia vieţii şi a creaţiei neîmplinite. Terminînd sania, bătrînul îşi dă seama că ceea ce era atît de perfect în visurile sale nu s-a realizat pe deplin: iarăşi îi apare în faţa ochilor "ceva alb, sprinten şi frumos, acea învăluire voinicească", motivul rămînînd să semnifice idealul neatins.
"Chipul alb" al lui Christos-omul din poezia “în grădina Ghetsemani” de V. Voiculescu simbolizează puritatea, sacrul ceresc, în antiteză cu sîngele — simbol al suferinţei umane: "Curgeau sudori de sînge pe chipu-i alb ca varul".
"Alba vîlvătaie", adică părul mamei din balada “Mioriţa" de N. Labiş ne trimite cu gîndul la pana albită a păsării din poezia “Pasărea" de G. Vieru, care semnifică durata căutării fiului pierdut. în poezia “Ars poetica” de G. Vieru, culoarea
denotă trecerea generaţiilor: "Merg eu dimineaţa, înfrunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei". înălbit de trecerea timpului, părul mamei ar putea sugera curgerea timpului: a îmbătrînit mama, va îmbătrîni şi fiul, iubita şi toţi ce vin din ei, într-un neostoit ritual al omenirii. Dar nu este o simplă trecere: părul mamei devine strună pentru vioară. Altădată, poetul va da albului o semnificaţie de corolar al cunoaşterii: "Şizic: Iar ochii mamei, / Copil, să-i vezi oricînd- / în ram, în rîu, în toate. /Ah, cine vede albeşte /Şi eu ce alb maisînt".
în “Psalm" de T. Arghezi, motivul sugerează priveliştea sacrului, limpede şi eliberatoare, puritatea luminii divine purtate de înger: "Trimite, Doamne, semnul depărtării, / Din cînd în cînd, cîte un pui de înger, /Să bată alb din aripă la lună, / Să-mi dea din nou povaţa Ta mai bună". îngerul e proiectat într-o feerie mistică prin contopirea suavităţii selenare cu albul angelic.
La G. Bacovia, în poezia “Decembre", albul sugerează indiferenţa, iar în textul "Decor" albul e culoarea zăpezii ce “cade rar", ca şi cînd s-ar transforma în plumb, afundînd parcul în pămîntul- mormînt.
Alb întocmai culorii sale opuse, negrul, albul se poate situa la cele două extremităţi ale gamei cromatice. El semnifică fie absenţa, fie suma culorilor. Pictorul Kandinsky s-a exprimat, în această privinţă, mai bine decît oricine: "Albul, care adesea este considerat o non-culoare, constutuie un simbol al unei lumi în care toate culorile s-au evaporat. ..Este nimicul dinaintea începutului...". Din acestă pricină, la început, albul a fost culoarea morţii şi a doliului: albă e culoarea giulgiului, a strigoilor, nălucilor. Astfel, primul om alb care s-a arătat negrilor a înspăimîntat şi a pus pe fugă toate populaţiile. Condamnatul era obligat să poarte o cămaşă albă, care este o cămaşă a supunerii. La origini, albul nu reprezintă o culoare pozitivă, ci neutră, pasivă, arătînd doar că nimic încă nu a fost împlinit. De aceea copiii, în cadrul ritualului creştin, sunt conduşi spre înhumare într-un linţoliu alb, decorat cu flori albe. Din acelaşi motiv, este alb veşmîntul celor care se îndreaptă spre împărtăşanie şi cel al logodnicei mer- gînd la ceremonia căsătoriei. Albul mai este culoarea candidatului, adică a celui care îşi va schimba condiţia; candidaţii la funcţiile publice se îmbrăcau în alb.
Considerată azi culoare a luminii şi a strălucirii, este de bun augur. O virtute magică îi este atribuită laptelui, în bună parte datorită culorii sale. La ţară, la nuntă, mireasa este stropită cu lapte. Făina, lîna, ouăle albe sunt semne bune. La fel şi albul argintului. Cînd o
persoană este bolnavă şi i se citeşte un descîntec sau i se face o vrajă, ea trebuie să-i dea medicului ceva alb. în poemul “Dan, căpitan de plai" de V. Alecsandri, culoarea semnifică cărunteţea ca indiciu fizic al îmbătrînirii, dar şi puritatea morală, măreţia lui Dan: "Iarmunţii, albi ca dînsul, se-nchină-n depărtare". Albul reprezintă crezul şi modul de viaţă al personajului: "Alb am trăit un secul pe plaiul strămoşesc / Şi vreau cu faţa albă senin să mă sfîrşesc, / Ca după-o viaţă lungă, ferită de ruşine, /Mormîntul meu să fie curat şi alb ca mine". Motivul este reluat prin termenul “dalb": "Deci îi plăcea să-nfrunte cu dalba-i vitejie / Pe cei care prin lume purtau bici de urgie". Acest cuvînt are rezonanţe arhaice şi nuanţă sacră, fiind folosit, frecvent, în colinde. Printr-o alăturare neobişnuită, autorul reuneşte sensurile de vechime şi puritate, vitejia lui Dan căpătînd aureola neprihănirii.
Sadoveanu atribuie culorii albe sensuri pozitive. Calul alb este simbolul puterii politice, iar bourul alb este primordial, fiind o metaforă a vechimii, a timpului. Izvorul alb este o metaforă a curgerii tuturor lucrurilor, sugerînd existenţa universală. Izvorul Alb spre care călătoreşte Ştefan cel Mare, personajul romanului “Fraţii Jderi" de M. Sadoveanu, poartă semnul contactului cu înţelepciunea străvec he, mitică, magică, or, Ştefan cel Mare urmăreşte bourul alb nu pentru a-l ucide, cl pentru a descoperi chilia unui vechi sihastru care prevestea viitorul.
Calific .itivul "Alb" al i ibuit personajului Harap Alb din povestea lui I. Cren- gă lac <• alu/ie la nemurire, in unele tradiţii Insula Albă fiind un sălaş al nemuririi.
A. .-.I tei meu ni mai putea avea senini-
9
ficaţia de "cel care răspîndeşte lumina”, în grădina craiului, ea i se adresează tînărului, în mod repetat, cu apelativul "luminate crăişor". ideea e accentuată în momentul în care, aducînd capul cerbului ucis, "se părea că Harap-Alb soarele cu el ducea". în versurile "Neguri albe, strălucite", din poezia “Crăiasa din poveşti" de M. Eminescu, albul sugerează feericul, conferind negurilor o strălucire de sidef. Acelaşi motiv reluat în versul "îi foşnea uscat pe frunze poala lungă-a albei rochii", face aluzie la candoarea miresei. în “Nunta Zamfirei" de G. Coşbuc "dalbul" iatac şi brîul de argint au aceeaşi semnificaţie. Motivul “dalb" este prezent în pastelul “Iarna" de V. Alecsandri, sugerînd frumuseţea patriei: "Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, / Răspîndind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi".
Albul din nuvela "Sania" de I. Druţă face aluzie la inepuizabilul izvor al creatorului, filozofia vieţii şi a creaţiei neîmplinite. Terminînd sania, bătrînul îşi dă seama că ceea ce era atît de perfect în visurile sale nu s-a realizat pe deplin: iarăşi îi apare în faţa ochilor "ceva alb, sprinten şi frumos, acea învăluire voinicească", motivul rămînînd să semnifice idealul neatins.
"Chipul alb" al lui Christos-omul din poezia “în grădina Ghetsemani” de V. Voiculescu simbolizează puritatea, sacrul ceresc, în antiteză cu sîngele — simbol al suferinţei umane: "Curgeau sudori de sînge pe chipu-i alb ca varul".
"Alba vîlvătaie", adică părul mamei din balada “Mioriţa" de N. Labiş ne trimite cu gîndul la pana albită a păsării din poezia “Pasărea" de G. Vieru, care semnifică durata căutării fiului pierdut. în poezia “Ars poetica” de G. Vieru, culoarea
denotă trecerea generaţiilor: "Merg eu dimineaţa, înfrunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei". înălbit de trecerea timpului, părul mamei ar putea sugera curgerea timpului: a îmbătrînit mama, va îmbătrîni şi fiul, iubita şi toţi ce vin din ei, într-un neostoit ritual al omenirii. Dar nu este o simplă trecere: părul mamei devine strună pentru vioară. Altădată, poetul va da albului o semnificaţie de corolar al cunoaşterii: "Şizic: Iar ochii mamei, / Copil, să-i vezi oricînd- / în ram, în rîu, în toate. /Ah, cine vede albeşte /Şi eu ce alb maisînt".
în “Psalm" de T. Arghezi, motivul sugerează priveliştea sacrului, limpede şi eliberatoare, puritatea luminii divine purtate de înger: "Trimite, Doamne, semnul depărtării, / Din cînd în cînd, cîte un pui de înger, /Să bată alb din aripă la lună, / Să-mi dea din nou povaţa Ta mai bună". îngerul e proiectat într-o feerie mistică prin contopirea suavităţii selenare cu albul angelic.
La G. Bacovia, în poezia “Decembre", albul sugerează indiferenţa, iar în textul "Decor" albul e culoarea zăpezii ce “cade rar", ca şi cînd s-ar transforma în plumb, afundînd parcul în pămîntul- mormînt.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
