Vis de Mihai Eminescu

Vis

de Mihai Eminescu

                        Ce vis ciudat avui, dar visuri

                        Sunt ale somnului făpturi:

                        A nopţii minte le scorneşte,

                        Le spun a nopţii negre guri.

                        Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave

                        Fantastic trec din val în val,

                        În urmă-mi noaptea de dumbrave,

                        Înainte-mi domul cel regal.

                        Căci pe o insulă în farmec

                        Se nalţă negre, sfinte bolţi,

                        Şi luna murii lungi albeşte,

                        Cu umbră împle orice colţ.

                        Mă urc pe scări, intru-nlăuntru,

                        Tăcere-adâncă l-al meu pas.

                        Prin întuneric văd înalte

                        Chipuri de sfinţi p-iconostas.

                        Sub bolta mare doar străluce

                        Un singur sâmbure de foc;

                        În dreptul lui s-arată o cruce

                        Şi întunecime-n orice loc.

                        Acum de sus din cor apasă

                        Un cântec trist pe murii reci

                        Ca o cerşire tânguioasă

                        Pentru repaosul de veci.

                        Prin tristul zgomot se arată,

                        Încet, sub văl, un chip ca-n somn,

                        Cu o făclie-n mâna-i slabă –

                        În albă mantie de domn.

                        Şi ochii mei în cap îngheaţă

                        Şi spaima-mi seacă glasul meu.

                        Eu îi rup vălul de pe faţă…

                        Tresar – încremenesc – sunt eu.

                        ………………………………………

                        De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua

                        Şi uit ce spun adeseori;

                        Şoptesc cuvinte neînţelese

                        Şi parc-aştept ceva să mor?