Viaţa mea fu ziuă de Mihai Eminescu

Viaţa mea fu ziuă

de Mihai Eminescu

                        Viaţa mea fu ziuă şi ceru-mi un senin,

                        Speranţa, steaua de-aur mie-mi lucea în sân

                        Până ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut –

                        O, îngere căzut!

                        Şi două stele negre luciră-n negru foc

                        Pe cerul vieţii mele; – iar geniul-noroc

                        Mă lasă-n lume singur, dispare în abis

                        De nour şi de vis.

                        O rază din privire-ţi viaţa mi-a-nnegrit,

                        Din sânul meu speranţa divină a fugit;

                        Norocul şi-a stins steaua… De m-ai iubi măcar –

                        O, înger de amar!

                        Dar nu!… Din lumea-mi neagră tu zbori în calea ta;

                        Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călca

                        Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez,

                        Ci vecinic te visez.