Pajul Cupidon… de Mihai Eminescu


Pajul Cupidon…
de Mihai Eminescu
                        Pajul Cupidon, vicleanul,

                        Mult e rău şi alintat,

                        Cu copii se hârjoneşte,

                        Iar la dame doarme-n pat.



                        De lumină ca tâlharii

                        Se fereşte binişor,

                        Pe fereşti se suie noaptea

                        Dibuind încetişor;



                        Cordeluţe şi nimicuri,

                        Iată toate-a lui averi…

                        Darnic când nu vrei nici una

                        Şi zgârcit dacă le ceri.



                        În volumul ros de molii

                        Cauţi noaptea adevăr

                        Şi-ntâlneşti lipită-n file

                        Viţa-i galbenă de păr.



                        El dă gânduri neînţelese

                        Vrâstei crude şi necoapte,

                        Cu icoane luminoase

                        O îngână-ntreaga noapte.



                        Când de-o sete sufletească

                        E cuprinsă fata mică –

                        A dormit cu ea alături

                        Ca doi pui de turturică.



                        E sfios ca şi copiii,

                        Dar zâmbirea-i e vicleană;

                        Dară galeşi îi sunt ochii

                        Ca şi ochii de vădană.



                        Gât şi umere frumoase,

                        Sânuri albe şi rotunde

                        El le ţine-mbrăţişate

                        Şi cu mâinile le-ascunde.



                        De te rogi frumos de dânsul,

                        Îndestul e de hain

                        Vălul alb de peste toate

                        Să-l înlăture puţin.