Oricâte stele… de Mihai Eminescu


Oricâte stele…
de Mihai Eminescu
                        Oricâte stele ard în înălţime,

                        Oricâte unde-aruncă în faţă-i marea,

                        Cu-a lor lumină şi cu scânteierea

                        Ce-or fi-nsemnând, ce vor – nu ştie nimeni.



                        Deci cum voieşti tu poţi urma cărarea.

                        Fii bun şi mare, ori pătat de crime,

                        Acelaşi praf, aceeaşi adâncime,

                        Iar moştenirea ta şi-a tot: uitarea.



                        Parcă mă văd murind… în umbra porţii

                        Aşteaptă cei ce vor să mă îngroape…

                        Aud cântări şi văd lumini de torţii.



                        O, umbră dulce, vino mai aproape –

                        Să simt plutind deasupra-mi geniul morţii

                        Cu aripi negre, umede pleoape.