Odă de Mihai Eminescu

Odă

de Mihai Eminescu

                        Nu credeam să învăţ a muri vreodată;

                        Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,

                        Ochii mei nălţam visător la steaua

                        Singurătăţii.

                        Când deodată tu răsărişi în cale-mi,

                        Suferinţă tu, dureros de dulce…

                        Până în fund băui voluptatea morţii

                        Neîndurătoare.

                        Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,

                        Ori ca Hercule înveninat de haina-i;

                        Focul meu a-l stinge nu pot cu toate

                        Apele mării.

                        De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,

                        Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…

                        Pot să mai reînviu luminos din el ca

                        Pasărea Phoenix?

                        Piară-mi ochii turburători din cale,

                        Vino iar în sân, nepăsare tristă;

                        Ca să pot muri liniştit, pe mine

                        Mie redă-mă!