Nu voi mormânt bogat de Mihai Eminescu
Nu voi mormânt
bogat
de Mihai Eminescu
Nu voi mormânt bogat,
Cântare şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Şi nimeni-n urma mea
Nu-mi plângă la
creştet,
Frunzişului veşted
Doar vântul glas să-i
dea.
În liniştea sării
Să mă-ngropaţi, pe când
Trec stoluri greu
zburând
La marginea mării.
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Lucească cer senin
Eternelor ape,
Care din văi adânci
Se-nalţă la maluri,
Cu braţe de valuri
S-ar atârna de stânci –
Şi murmură-ntr-una
Când spumegând recad,
Iar pe păduri de brad
Alunece luna.
Reverse dulci scântei
Atotştiutoarea,
Deasupra-mi crengi de
tei
Să-şi scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or acoperi cu drag
Şi stinsele patimi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singurătate-mi.