Murmură glasul mării de Mihai Eminescu

Murmură glasul mării

de Mihai Eminescu

                        Murmură glasul mării stins şi molcom,

                        Înconjurând a Italiei insulă mândră –

                        O, luminaţi, a cerului stele albe,

                        Câmpilor noştri.

                        Vă vărsaţi icoanele voastre în Tibur,

                        Nori, zugrăviţi pe câmpie umbre fuginde,

                        Tu, măreţie a nopţii, a mării, a lumii,

                        împle Italia.

                        Mare, poartă pe undele tale corăbii,

                        Unele grele ni-aducă aur din Ofir,

                        Altele înfoiate de roze d-Egipt,

                        Vinuri şi smirnă.

                        Ah, trimiteţi popoare vulturii voştri

                        Cei de lemn să zboare pe marea măreaţă,

                        Căci a Romei eterne picioare marmorei

                        Daruri aşteaptă.

                        Numai singur asupra lumii în pace

                        Nepăsător tămâii şi laudei voastre,

                        Învăluit în maiestatea tăcerii

                        Stă-mperatorul.

                        Vezi-l atins de umbra gândirilor regii!

                        Vorba-i va să fie o rază-n lume;

                        Orele lui sunt izvoare la anii istoriei,

                        Salve-Imperator!