Într-o lume de neguri… de Mihai Eminescu

Într-o lume de neguri…

de Mihai Eminescu

                        Într-o lume de neguri

                        Trăieşte luminoasa umbră.

                        Mai întâi scăldată

                        În ceţi eterne şi sure,

                        Însă, încet-încet,

                        Razele mari a gândirii

                        Negurile albe pătrund

                        Şi formează un arc albastru,

                        Clar senin în jurul lui,

                        Ce-a lui margini îşi găseşte

                        Într-a negurilor creţi

                        Şi-nainte, înainte

                        Zboară geniul de lumină.

                        Îndărătu-i printre neguri

                        A rămas un fluviu clar

                        De albastru senin aer.

                        În dungi supte, în cordele

                        De argint, ele suspendă

                        Fluturări şi creţi în calea

                        Râului de-aer albastru,

                        Ce de cale îi serveşte

                        Mândrului geniu şi nalt

                        Al luminii.