În liră-mi geme şi suspin-un cânt de Mihai Eminescu

În liră-mi geme şi suspin-un cânt

de Mihai Eminescu

                        În liră-mi geme şi suspin-un cânt,

                        Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt.

                        Prin minte-un stol de negre gânduri trec:

                        Spre casa cea din patru scânduri plec,

                        Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâni,

                        Se rumpe suflet, mi se rupe sân,

                        Scăpare caut în zădar de chin…

                        Să stângi un dor ce-n sânu-mi arde – vin!

                        Când te doresc eu cânt încet-încet:

                        Plec capul la pământ încet-încet

                        Şi glasul meu răsună tânguios

                        Ca tristul glas de vânt încet-încet.

                        Şi orice vis, orice dorinţ-a mea

                        Eu singur le-am înfrânt încet-încet.

                        Săgeata doar a crudului amor

                        În suflet mi-o împlânt încet-încet

                        Şi simt veninul pătrunzând adânc…

                        Cu sângele-l frământ încet-încet

                        Şi nu-mi rămâne decât să pornesc

                        Spre al meu trist mormânt încet-încet.