Foaia veştedă de Mihai Eminescu

Foaia veştedă

de Mihai Eminescu

                        Vântu-o foaie vestejită

                        Mi-au adus mişcând fereastra –

                        Este moartea ce-mi trimite

                        Fără plic scrisoarea-aceasta.

                        Voi păstra-o, voi întinde-o

                        Între foile acele,

                        Ce le am din alte timpuri

                        De la mâna dragei mele.

                        Cum copacu-şi uită foaia

                        Ce pe vânt mi-a fost trimisă,

                        Astfel ea uitat-au poate

                        Aste foi de dânsa scrise.

                        Vorbele iubirii moarte

                        Vinovate-mi stau în faţă,

                        Dovedite de minciună

                        Cer să sting a lor viaţă.

                        Dulcea lor zădărnicie

                        Nu mă-ndur s-o pun pe foc,

                        Deşi-mi stau atât de triste

                        Că nu pot muri pe loc.

                        Voi păstra întreg amarul

                        Şi norocul ăstor foi,

                        În durerea vechii pierderi

                        Recitindu-mă înapoi;

                        Numai vestea blând-a morţii,

                        Foaia tristă le-am adaos:

                        Moartea vindec-orice rană,

                        Dând la patimi repaos.