Doină de Mihai Eminescu
Doină
de Mihai Eminescu
De la Nistru pân’ la
Tissa
Tot românul
plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate
străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la
mare
Vin muscalii de-a
călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la
Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot
paşte
De nu te mai poţi
cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii
cale,
Din Sătmar pân’ în
Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român
săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici
se-ndeamnă,
Nici îi este toamna
toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara
lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de
fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara
sânul,
Codrul – frate cu
românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit
străinii,
Mâncă-i-ar inima
câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă,
noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura
Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul
tău!
Tu te-nalţă din
mormânt,
Să te-aud din corn
sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o
dată,
Ai s-aduni Moldova
toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să
piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!