Diana de Mihai Eminescu

Diana

de Mihai Eminescu

                        Ce cauţi unde bate luna

                        Pe-un alb izvor tremurător

                        Şi unde păsările-ntr-una

                        Se-ntrec cu glas ciripitor?

                        N-auzi cum frunzele-n poiană

                        Şoptesc cu zgomotul de guri

                        Ce se sărută, se hârjoană

                        În umbr-adâncă de păduri?

                        În cea oglindă mişcătoare

                        Vrei să priveşti un straniu joc,

                        O apă vecinic călătoare

                        Sub ochiul tău rămas pe loc?

                        S-a desprimăvărat pădurea,

                        E-o nouă viaţă-n orice zvon,

                        Şi numai tu gândeşti aiurea,

                        Ca tânărul Endymion.

                        De ce doreşti singurătate

                        Şi glasul tainic de izvor?

                        S-auzi cum codrul frunza-şi bate,

                        S-adormi pe verdele covor?

                        Iar prin lumina cea rărită,

                        Din valuri reci, din umbre moi,

                        S-apară o zână liniştită

                        Cu ochii mari, cu umeri goi?

                        Ah! acum crengile le-ndoaie

                        Mânuţe albe de omăt,

                        O faţă dulce şi bălaie,

                        Un trup înalt şi mlădiat.

                        Un arc de aur pe-al ei umăr,

                        Ea trece mândră la vânat

                        Şi peste frunze fără număr

                        Abia o urmă a lăsat.