De ce n-aflăm în împlinirea… de Mihai Eminescu

De ce n-aflăm în împlinirea…

de Mihai Eminescu

                        De ce n-aflăm în împlinirea dorinţelor din astă lume,

                        Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat,

                        De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume

                        N-afli nimic – nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat.

                        Bacanta-ţi dă corpul de neauă, ochirea desperată, clară.

                        Ce pătrunzând nervii din tine, de voluptate tremuri tu;

                        Sărutul ei poate fi dulce, cu toate-asta, gura-i e-amară,

                        Nu-i dulce gura ce la mie înainte-ţi li se prea dădu!

                        Şi gloria te chinuieşte – e un supliciu ce apasă,

                        Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta;

                        Şi vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă

                        Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta.

                        Nu împlinirea cea aievea a celor ce doreşti în lume,

                        Numai dorinţa după ceva e tot ce-i dulce pe pământ;

                        Dorinţa, iubirea de fală, ambiţia după un nume,

                        Îmbletul după mărire: te fac numai mai fericit.