Crăiasa din poveşti de Mihai Eminescu
Crăiasa din
poveşti
de Mihai Eminescu
Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;
S-adun flori în
şezătoare
De painjen tort să
rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră
scumpă.
Lângă lac, pe care
norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de
valuri
Ca de bulgări de
lumină,
Dându-şi trestia-ntr-o
parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.
Ca să vad-un chip, se
uită
Cum aleargă apa-n
cercuri,
Căci vrăjit de mult e
lacul
De-un cuvânt al Sfintei
Miercuri;
Ca să iasă chipu-n
faţă,
Trandafiri aruncă
tineri,
Căci vrăjiţi sunt
trandafirii
De-un cuvânt al Sfintei
Vineri.
Ea se uită… Păru-i
galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei
albaştri
Toate basmele s-adună.