Basmul ce i l-aş spune ei de Mihai Eminescu
Basmul ce i l-aş
spune ei
de Mihai Eminescu
O, dă-mi arpa de aramă
Şi mi-o pune-n braţul
stâng,
Ochii tăi se plec cu
teamă,
Tu roşeşti – glasu-mi
te cheamă,
Coardele încet te
plâng!
Vino dar, palidă zână,
Pune faţa pe-al meu
piept,
Gâtul tău pe braţu-mi
drept,
Tu, a ochilor lumină,
Mă iubeşti, tu? Spune
drept!
Mă iubeşti! Surâzi
şireată
Şi îţi pleci ochii în
jos!
O, lumină prea curată,
De-ai cunoaşte vreodată
Sufletul meu dureros;
De ai şti, palide înger,
Cât de mult te iubesc
eu,
Câte nopţi de-amor şi
rău
Am vegheat zdrobit de
plângeri,
Scumpa mea, odorul meu!
O, atunci mi-ai cere
seama
Ca să-ţi spun câte-am
visat,
M-ai fixa fără de
teamă,
Ai da-ncet neagra
maramă
De pe păru-ţi blond,
curat;
Netezind cu mâna-ţi
albă
Tâmpla ta – tu m-ai
privi,
Cu durere mi-ai zâmbi,
Eu, jucându-mă cu salba
De pe sânii-ţi, aş
vorbi.
Şi ţi-aş spune, a mea
iubită,
Că de mult eu te-am
cătat;
În cărarea tăinuită,
Prin dumbrava
înverzită,
Ori prin codrii cei de
brad,
Lângă cântul de
izvoare,
Printre stâncile de fier
Ce străbat norii din
cer,
Într-a peşterii
răcoare,
Într-a nopţilor mister.
Te vedeam cu a mea
minte;
Şi acum când te-am găsit
Pare-mi că-mi aduc
aminte
Cum că-n vremi de mai
înainte
Te-am văzut şi te-am
iubit –
Să-ţi spun unde… într-o
seară
Am visat un vis frumos…
Pe un nour luminos
Am văzut la cer o scară
Ridicându-se de jos.
Într-a cerului mărire
Scara de-aur se
pierdea,
Iar pe-un tron de
nemurire,
Tron de-argint şi
strălucire,
Maica Domnului zâmbea;
Iar pe schiţele de scară
Îngeri stau treptat…
treptat,
Cu chip blând şi
luminat
Şi pe lire sunătoare,
Cântau dulce şi curat.
La picioarele Mariei
Îngenuncheat pe-un nor
de-argint,
Alb ca lebăda pustiei,
Blând ca glasul
poeziei,
Sta un înger cugetând;
Şi-a luat arpa-i de-aur
Şi trecând mâna pe ea
A-nceput a răsuna
Raiul… luncile-i de
laur
De-un blând Ave Maria.
Acel înger!… Faţa pală,
Ochiul negru, păr
bălai,
L-am văzut – o stea
regală,
O lumină triumfală –
Şi de-atunci îl iubesc,
vai!…
L-am cătat în astă lume
Pân-ce viaţa-mi se
pierdu,
Sufletu-mi se abătu…
Ş-atunci te-am văzut: minune!
Acel înger ai fost tu.
Când ai lăsat cerul,
dragă?
De ce-n lume ai venit?
Ai ştiut că
viaţa-ntreagă
Trista-mi inimă
pribeagă
Tot pe tine te-a iubit?
Ai ştiut cine
te-aşteaptă
Şi-ai venit să
răsplăteşti
Lungi durerile-mi
lumeşti,
Cu zâmbirea-ţi înţeleaptă
Şi cu ochii tăi
cereşti.