Balada Mioriţa

Mioriţa

                        Pe-un picior de plai,

                        Pe-o gură de rai,

                        Iată vin în cale,

                        Se cobor la vale

                        Trei turme de miei,

                        Cu trei ciobănei.

                        Unu-i moldovan,

                        Unu-i ungurean

                        Şi unu-i vrâncean.

                        Iar cel ungurean

                        Şi cu cel vrâncean,

                        Mări, se vorbiră,

                        Ei se sfătuiră

                        Pe l-apus de soare

                        Ca să mi-l omoare

                        Pe cel moldovan,

                        Că-i mai ortoman

                        Ş-are oi mai multe,

                        Mândre şi cornute

                        Şi cai învăţaţi

                        Şi câni mai bărbaţi.

                        Dar cea mioriţă,

                        Cu lână plăviţă,

                        De trei zile-ncoace

                        Gura nu-i mai tace,

                        Iarba nu-i mai place.

                        – Mioriţă laie,

                        Laie, bucălaie,

                        De trei zile-ncoace

                        Gura nu-ţi mai tace!

                        Ori iarba nu-ţi place,

                        Ori eşti bolnăvioară,

                        Drăguţă mioară?

                        – Drăguţule bace,

                        Dă-ţi oile-ncoace,

                        La negru zăvoi,

                        Că-i iarbă de noi

                        Şi umbră de voi.

                        Stăpâne, stăpâne,

                        Îţi cheamă ş-un câne,

                        Cel mai bărbătesc

                        Şi cel mai frăţesc,

                        Că l-apus de soare

                        Vreau să mi te-omoare

                        Baciul ungurean

                        Şi cu cel vrâncean!

                        – Oiţă bârsană,

                        De eşti năzdrăvană

                        Şi de-a fi să mor

                        În câmp de mohor,

                        Să spui lui vrâncean

                        Şi lui ungurean

                        Ca să mă îngroape

                        Aice, pe-aproape,

                        În strunga de oi,

                        Să fiu tot cu voi;

                        În dosul stânii,

                        Să-mi aud cânii.

                        Aste să le spui,

                        Iar la cap să-mi pui

                        Fluieraş de fag,

                        Mult zice cu drag;

                        Fluieraş de os,

                        Mult zice duios;

                        Fluieraş de soc,

                        Mult zice cu foc!

                        Vântul, când a bate,

                        Prin ele-a răzbate

                        Ş-oile s-or strânge,

                        Pe mine m-or plânge

                        Cu lacrimi de sânge!

                        Iar tu de omor

                        Să nu le spui lor.

                        Să le spui curat

                        Că m-am însurat

                        C-o mândră crăiasă,

                        A lumii mireasă;

                        Că la nunta mea

                        A căzut o stea;

                        Soarele şi luna

                        Mi-au ţinut cununa.

                        Brazi şi păltinaşi

                        I-am avut nuntaşi,

                        Preoţi, munţii mari,

                        Păsări, lăutari,

                        Păsărele mii,

                        Şi stele făclii!

                        Iar dacă-i zări,

                        Dacă-i întâlni

                        Măicuţă bătrână,

                        Cu brâul de lână,

                        Din ochi lăcrimând,

                        Pe câmp alergând,

                        De toţi întrebând

                        Şi la toţi zicând

                        „Cine-a cunoscut

                        Cine mi-a văzut

                        Mândru ciobănel,

                        Tras printr-un inel?

                        Feţişoara lui,

                        Spuma laptelui;

                        Mustăcioara lui,

                        Spicul grâului;

                        Perişorul lui,

                        Peana corbului;

                        Ochişorii lui,

                        Mura câmpului?“

                        Tu, mioara mea,

                        Să te-nduri de ea

                        Şi-i spune curat

                        Că m-am însurat

                        C-o fată de crai,

                        Pe-o gură de rai,

                        Iar la cea măicuţă

                        Să nu spui, drăguţă,

                        Că la nunta mea

                        A căzut o stea,

                        C-am avut nuntaşi

                        Brazi şi păltinaşi,

                        Preoţi, munţii mari,

                        Păsări, lăutari,

                        Păsărele mii,

                        Şi stele făclii!