Balada Brumărelul

Brumărelul

                        Într-o verde grădiniţă

                        Şade-o dalbă copiliţă

                        Pe-aşternut de calonfiri,

                        La umbră de trandafiri.

                        Trece-un voinicel cu grabă,

                        Şi din fugă o întreabă:

                        – Spune-mi, dalbă copiliţă,

                        Cu rumena ta guriţă,

                        Eşti nevastă, ori eşti fată,

                        Ori zâna din ceri picată?

                        – Nici nevastă sunt, nici fată,

                        Nici zână din ceri picată,

                        Ci sunt floare garofiţă,

                        Răsărită-n grădiniţă;

                        Dar tu, voinicele, spune,

                        Eşti însurat, ori eşti june?

                        – Eu sunt, dragă, Brumărelul,

                        Îi răspunse voinicelul.

                        Eu vin seara, pe răcoare,

                        De mă culc pe sân de floare,

                        Şi când plec voios, cu soare,

                        După mine floarea moare!