TRANDAFIR ROZĂ ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Trandafir/ Roză
Minunat prin frumuseţea, forma şi parfumul său, trandafirul este cel mai des folosit ca simbol. El simbolizează bSpa vieţii, sufletul, inima, iubirea. în iconografia creştină, trandafirul este fie potirul în care a picurat sîngele lui Chris- tos, fie simbolul rănilor lui. Un trandafir apare aşezat în centrul Crucii, adică în dreptul inimii lui Christos, al Sfintei inimi. Grădina Trandafirilor este grădina contemplaţiei. Prin legătura sa cu sîngele vărsat, trandafirul pare adeseori a fi simbolul unei renaşteri mistice. Trebuie, scrie Mircea Eliade, ca viaţa omenească să se mistuie cu totul ca să epuizeze toate posibilităţile de creaţie sau de manifestare; chiar curmată brusc, printr-o moarte violentă, ea caută să continue sub o formă nouă - de plantă. în ritualurile de înmormîntare ale romanilor exista obiceiul de a pune în sicriu frunze sau flori de trandafir sălbatic, ca simbol al renaşterii dincolo de moarte. Trandafirul născut din sîngele lui Adonis exprimă sacrificiul, suferinţa, renaşterea şi iubirea ca dimensiuni majore ale vieţii. Trandafirul a fost preluat în creştinism ca efigie a iubirii, fiind considerat imagine a sufletului şi al lui Christos: „Ce/ care vrea să contemple slava lui Dumnezeu, să contemple un trandafir roşu... Şi precum realitatea poate fi concepută în contemplaţia nemişcată a unui trandafir roşu, tot aşa cînd o floare minunată îţi încîntă inima, preţ de o clipă te simţi din nou o plantă”.
Ca floare ritualică, trandafirul apare în poezia lui Eminescu: „Dîndu-şi tre$tia-ntr-o parte,/ Stă copila lin plecată,/ Trandafiri aruncă roşii/ Peste unda
fermecată” („Crăiasa din poveşti”). Ca floare a iubirii, simbolul se regăseşte şi în poemul „Călin”, în tabloul în care fata craiului îşi aşteaptă împlinirea erotică:
pe pat şi la capu-i presuraţi-s trandafiri”.
Evocatori ai morţii pentru Goga, trandafirii sînt doar „nemîngîiate flori bolnave” („Trandafiri”).
Pentru simbolişti, trandafirul este seiiifiuî stingerii, prin prea repedea ofilire. Mircea Eliade are un roman intitulat „19 trandafiri”, în care simbolul apare cu sensuri mistice: secretarul său primeşte nouăsprezece trandafiri cu mesajul „sîn- tem condamnaţi la libertate”; şase dintre ei se ofilesc şi rămîn treisprezece trandafiri, cifră a începutului.
în occident, trandafirul e simbol al regenerării, al iniţierii în mistere, al iubirii. Trandafirii roşii sînt simbol al dragostei.
în „Nunta Zamfirei” de G. Coşbuc, trandafirul, ca termen de comparaţie al frumuseţii unei făpturi tinere şi curate, este de sursă populară, originală fiind potenţarea efectului prin spaţializarea imaginii comparative, de unde o tentă alegorică şi o amplificare cosmică a frumuseţii florale a fetei: „Un trandafir în văi părea”.
Motivul rozelor ca flori al căror parfum diafan îl duce pe poet într-o lume ideală este macedonskian. Prezent încă în „Noapte de mai”, în universala chemare spre plenitudine vitală {„în aer eparfum de roze. - Veniţi:privighetoarea cîntă'*), acest motiv constituie axa lirismului din întreg ciclul intitulat „Rondelurile rozelor”. Importanţa motivului rozelor este relevată prin prezenţa versurilor-refren atît de încărcate de sugestii, cît şi prin repetarea
145
verbului existenţial „a fi” la prezent, acest procedeu transformînd rozele într-un garant al iubirii şi iertării: „Mai sînt încă roze - mai sintj Şi tot parfumate şi ele,/ Aşa cum au fost acele/ Ctttd ceru-l credeam pe pămîntJ! Pe-atunci eram falnic avîntj Priveam, dintre oameni, spre stele;/ Mai sînt încă roze - mai sînt...” Factorul olfactiv are un rol magic, necazurile anterioare fiind uitate atîta vreme cît pe pămînt înfloresc rozele.
în „Rondelul rozelor ce mor”, trandafirul constituie simbolul conştiinţei de sine, este floarea albastră pe care o aduce în fîntîna sufletului zeiţa Isis: ,JB vremea rozelor ce mor,/ Mor în grădini şi mor şi-n mine-/ Ş-aufost atît de viaţă plinej Şi azi se sting aşa uşor”. în „Valţul rozelor”, motivul evocă frumuseţea efemeră: „Scăldate- n razele de sus,/ Muiate în argintul luniiJ S-au dat în braţele minciunii,/ Şi, rînd pe rînd, în vînt s-au dus”.
în lirica lui G. Vieru, trandafirul îi aduce eroului liric sentimentul unei bruşte şi brutale retezări a visului şi a posibilităţii ideale de împlinire: „Tu care-n grădină,/ Lîngă zidul surpat,/ Erai frate cu mine/ Şi erai împărat, TrandafiruleJ Unde-i cămaşa de rouă,/ Cea de mire bărbat?/ Durerea-mi întunecă chipul,/ Nu, nu sînt supărat,/ Trandafirule”
Minunat prin frumuseţea, forma şi parfumul său, trandafirul este cel mai des folosit ca simbol. El simbolizează bSpa vieţii, sufletul, inima, iubirea. în iconografia creştină, trandafirul este fie potirul în care a picurat sîngele lui Chris- tos, fie simbolul rănilor lui. Un trandafir apare aşezat în centrul Crucii, adică în dreptul inimii lui Christos, al Sfintei inimi. Grădina Trandafirilor este grădina contemplaţiei. Prin legătura sa cu sîngele vărsat, trandafirul pare adeseori a fi simbolul unei renaşteri mistice. Trebuie, scrie Mircea Eliade, ca viaţa omenească să se mistuie cu totul ca să epuizeze toate posibilităţile de creaţie sau de manifestare; chiar curmată brusc, printr-o moarte violentă, ea caută să continue sub o formă nouă - de plantă. în ritualurile de înmormîntare ale romanilor exista obiceiul de a pune în sicriu frunze sau flori de trandafir sălbatic, ca simbol al renaşterii dincolo de moarte. Trandafirul născut din sîngele lui Adonis exprimă sacrificiul, suferinţa, renaşterea şi iubirea ca dimensiuni majore ale vieţii. Trandafirul a fost preluat în creştinism ca efigie a iubirii, fiind considerat imagine a sufletului şi al lui Christos: „Ce/ care vrea să contemple slava lui Dumnezeu, să contemple un trandafir roşu... Şi precum realitatea poate fi concepută în contemplaţia nemişcată a unui trandafir roşu, tot aşa cînd o floare minunată îţi încîntă inima, preţ de o clipă te simţi din nou o plantă”.
Ca floare ritualică, trandafirul apare în poezia lui Eminescu: „Dîndu-şi tre$tia-ntr-o parte,/ Stă copila lin plecată,/ Trandafiri aruncă roşii/ Peste unda
fermecată” („Crăiasa din poveşti”). Ca floare a iubirii, simbolul se regăseşte şi în poemul „Călin”, în tabloul în care fata craiului îşi aşteaptă împlinirea erotică:
pe pat şi la capu-i presuraţi-s trandafiri”.
Evocatori ai morţii pentru Goga, trandafirii sînt doar „nemîngîiate flori bolnave” („Trandafiri”).
Pentru simbolişti, trandafirul este seiiifiuî stingerii, prin prea repedea ofilire. Mircea Eliade are un roman intitulat „19 trandafiri”, în care simbolul apare cu sensuri mistice: secretarul său primeşte nouăsprezece trandafiri cu mesajul „sîn- tem condamnaţi la libertate”; şase dintre ei se ofilesc şi rămîn treisprezece trandafiri, cifră a începutului.
în occident, trandafirul e simbol al regenerării, al iniţierii în mistere, al iubirii. Trandafirii roşii sînt simbol al dragostei.
în „Nunta Zamfirei” de G. Coşbuc, trandafirul, ca termen de comparaţie al frumuseţii unei făpturi tinere şi curate, este de sursă populară, originală fiind potenţarea efectului prin spaţializarea imaginii comparative, de unde o tentă alegorică şi o amplificare cosmică a frumuseţii florale a fetei: „Un trandafir în văi părea”.
Motivul rozelor ca flori al căror parfum diafan îl duce pe poet într-o lume ideală este macedonskian. Prezent încă în „Noapte de mai”, în universala chemare spre plenitudine vitală {„în aer eparfum de roze. - Veniţi:privighetoarea cîntă'*), acest motiv constituie axa lirismului din întreg ciclul intitulat „Rondelurile rozelor”. Importanţa motivului rozelor este relevată prin prezenţa versurilor-refren atît de încărcate de sugestii, cît şi prin repetarea
145
verbului existenţial „a fi” la prezent, acest procedeu transformînd rozele într-un garant al iubirii şi iertării: „Mai sînt încă roze - mai sintj Şi tot parfumate şi ele,/ Aşa cum au fost acele/ Ctttd ceru-l credeam pe pămîntJ! Pe-atunci eram falnic avîntj Priveam, dintre oameni, spre stele;/ Mai sînt încă roze - mai sînt...” Factorul olfactiv are un rol magic, necazurile anterioare fiind uitate atîta vreme cît pe pămînt înfloresc rozele.
în „Rondelul rozelor ce mor”, trandafirul constituie simbolul conştiinţei de sine, este floarea albastră pe care o aduce în fîntîna sufletului zeiţa Isis: ,JB vremea rozelor ce mor,/ Mor în grădini şi mor şi-n mine-/ Ş-aufost atît de viaţă plinej Şi azi se sting aşa uşor”. în „Valţul rozelor”, motivul evocă frumuseţea efemeră: „Scăldate- n razele de sus,/ Muiate în argintul luniiJ S-au dat în braţele minciunii,/ Şi, rînd pe rînd, în vînt s-au dus”.
în lirica lui G. Vieru, trandafirul îi aduce eroului liric sentimentul unei bruşte şi brutale retezări a visului şi a posibilităţii ideale de împlinire: „Tu care-n grădină,/ Lîngă zidul surpat,/ Erai frate cu mine/ Şi erai împărat, TrandafiruleJ Unde-i cămaşa de rouă,/ Cea de mire bărbat?/ Durerea-mi întunecă chipul,/ Nu, nu sînt supărat,/ Trandafirule”
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
