SUS JOS ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Sus/ Jos
Ca pereche de contrarii, sus-jos este un sistem dual al, simbolisticii. Motivul sugerează ţinutul cerului de unde vine lumina şi ploaia fertilizatoare. Tot binele vine de sus, el reprezintă tărîmul spiritual, cel de jos fiind al materiei. Omul este văzut ca fiinţă ce aparţine ambelor lumi. Chiar şi numai faptul de a fi deasupra, de a se afla sus înseamnă a fi puternic (în sensul religios al cuvîntului) şi, ca atare, saturat de sacralitate. Omul „îşi înalţă fruntea spre stele” şi percepe murdăria pămîn- tului, de care nu se poate elibera, ca rămăşiţă pămînteană greu de dus, din care s-ar putea smulge doar zbătîndu- se. Ţinutul de sus al cerului, de unde vine lumina şi ploaia fertilizatoare, este un atribut al lui Dumnezeu şi al îngerilor, în timp ce pămîntul rămîne ţinutul omenirii muritoare, sub care sălăşluieşte tărîmul Infernului.
In poemul „Luceafărul” de M. Eminescu, motivul indică lumea superioară a Luceafărului: „Eu sînt Luceafărul de sus,/ Iar tu să-mi fii mireasă”.
Călăreţii din nuvela „Dincolo de nisipuri” de F. Neagu caută apa tot mai sus, deşi ştim că apa vine din pă- mînt, dedesubt şi de departe: „Şuşteru rupse cel dintîi tăcerea: - N-au ţinut apă aici, zise. Mai în sus, la morile celelalte, acolo să mergem”. Această imagine este un simbol al perseverenţei cu
139
care îşi urmăreşte împlinirea idealului personajul.
Ca pereche de contrarii, sus-jos este un sistem dual al, simbolisticii. Motivul sugerează ţinutul cerului de unde vine lumina şi ploaia fertilizatoare. Tot binele vine de sus, el reprezintă tărîmul spiritual, cel de jos fiind al materiei. Omul este văzut ca fiinţă ce aparţine ambelor lumi. Chiar şi numai faptul de a fi deasupra, de a se afla sus înseamnă a fi puternic (în sensul religios al cuvîntului) şi, ca atare, saturat de sacralitate. Omul „îşi înalţă fruntea spre stele” şi percepe murdăria pămîn- tului, de care nu se poate elibera, ca rămăşiţă pămînteană greu de dus, din care s-ar putea smulge doar zbătîndu- se. Ţinutul de sus al cerului, de unde vine lumina şi ploaia fertilizatoare, este un atribut al lui Dumnezeu şi al îngerilor, în timp ce pămîntul rămîne ţinutul omenirii muritoare, sub care sălăşluieşte tărîmul Infernului.
In poemul „Luceafărul” de M. Eminescu, motivul indică lumea superioară a Luceafărului: „Eu sînt Luceafărul de sus,/ Iar tu să-mi fii mireasă”.
Călăreţii din nuvela „Dincolo de nisipuri” de F. Neagu caută apa tot mai sus, deşi ştim că apa vine din pă- mînt, dedesubt şi de departe: „Şuşteru rupse cel dintîi tăcerea: - N-au ţinut apă aici, zise. Mai în sus, la morile celelalte, acolo să mergem”. Această imagine este un simbol al perseverenţei cu
139
care îşi urmăreşte împlinirea idealului personajul.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
